Ultimele pregătiri pentru inaugurarea Capitalei Europene a Culturii - Timișoara 2023. Când are loc

0
Publicat:

A început montarea scenei din Piața Unirii, care va găzdui concertele din deschiderea oficială a programului Timișoara- Capitală Europeană a Culturii.

Montarea scenei din Piața Unirii FOTO Ștefan Both
Montarea scenei din Piața Unirii FOTO Ștefan Both

În premieră, scena are o un nou amplasament. Dacă până acum toate scenele au fost în zona Domului Catolic, de această dată ea se va afla în fața Vicariatului și a bisericii ortodoxe sârbe.

Publicul va avea parte de o experiență deosebită atât din punct de vedere al sunetului, cât și al luminilor. Pentru asta a fost angajat unul dintre cei mai buni ingineri de sistem de sunet din România, Alexandru Șerb.

Pentru Piața Unirii prevedem un sistem de sunet care să poată fi controlat astfel încât presiunea acustică și zona în care stă publicul, să fie acoperită corespunzător, dar să nu oferim disconfort locuitorilor din piață. Să nu distribuim sunetul mai departe decât este nevoie, să nu impactăm clădirile monument din zonă. Astfel, inclusiv subbașii instalației sunt din construcție cardioizi, presiunea acustică e livrată în față, nu în spate, unde este Vicariatul sârbesc și unde trebuie să fi liniște”, a declarat Silviu Scrob, producătorul tehnic al evenimentului de deschidere Timișoara 2023.

Montarea scenei din Piața Unirii FOTO Ștefan Both
Montarea scenei din Piața Unirii FOTO Ștefan Both

Producția tehnică are ca scop și asigurarea frumuseții pieței Unirii în timpul spectacolelor. Astfel, vor exista lumini arhitecturale peste tot.  

Pe lângă iluminatul scenei, asigurăm iluminatul întregii piețe cu lumini arhitecturale și niște amplasamente speciale pentru spectacolul aerian Muare. Amplasăm niște turnuri de iluminat cărora le-am prevăzut niște printuri de mash-uri ca ele să arate bine, nu doar ca niște schele. Lucrăm la nivel de detaliu, astfel încât și estetica din punct de vedere al spectacolului să fie la cel mai înalt nivel”, a mai spus Silviu Scrob.

Montarea scenei din Piața Unirii FOTO Ștefan Both
Montarea scenei din Piața Unirii FOTO Ștefan Both

Licitația pentru scenă a fost câștigată de o firmă din Sibiu, care a livrat scena și sistemul de sunet și la vizita Papei, la Summitul European de la Sibiu, cât și la alte festivaluri mari din România.  

Montarea scenei din Piața Unirii FOTO Ștefan Both
Montarea scenei din Piața Unirii FOTO Ștefan Both

Vă reamintim, cea mai importantă zi din deschiderea Timișoarei – Capitală Europeană a Culturii va avea loc vineri, 17 februarie, când în Piața Unirii vor concerta, printre alții, Taraf de Caliu, ucraineanca Alyona, Fritz Kalkbrenner, și vom avea parte de spectacolul Muaré Experience, un contrast de senzații, o experiență ce îmbină un concert rock și un spectacol aerian. Peste 16.000 de oameni sunt așteptați în piață.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite