Tragedie la Grădina Zoologică din Timişoara. A murit una dintre zebrele aduse din Germania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zebrele au fost aduse la grădina zoologică de cei de la Continental
Zebrele au fost aduse la grădina zoologică de cei de la Continental

La trei ani de la trista experienţă cu zebra Keimoes, sosită de la grădina zoologică din Liberec, Cehia, care s-a înecat în heleşteul din perimetrul grădinii zoologice, Timişoara a pierdut din nouă o zebră.

În cursul zilei de vineri, în jurul orelor 12.30, la  Grădina Zoologică din Timişoara, îngrijitorii au constatat moartea uneia dintre zebrele aduse în această vară. „Acest eveniment este cu atât mai grav, în condiţiile în care moartea animalului a survenit subit, iar în cursul dimineţii starea de sănătate a zebrelor a fost una bună, fără niciun element care să conducă îngrijitorii ori medicul veterinar la suspiciuni ori indicii privitoare la o eventuală alterare a stării de sănătate a animalului”, anunţă Adrian Bere, directorul Direcţiei de Mediu din Primăria Timişoara.

  

Animalul mort a fost  la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, în vederea realizării necropsiei şi a  unui set de analize complet în laboratoarelor universitare (inclusiv analize toxicologice), care să releve diagnosticul şi să evidenţieze cauza morţii.

De asemenea, s-a contactat şi Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş, în vederea informării asupra incidentului şi prelevării de probe şi de către această instituţie de specialitate, pentru realizarea în paralel de analize de laborator de specialitate asupra probelor recoltate, prin laboratoarele de specialitate ale D.S.V.S.A.

„Informăm persoanele interesate că, pe lângă ancheta administrativă deja demarată, se fac toate diligenţele pentru clarificarea cauzelor şi identificarea unor posibile responsabilităţi privind decesul animalului, interesul fiind acela de a aduce lumină asupra incidentului şi de a preveni în viitor astfel de evenimente cu totul şi cu totul nedorite. Detaliile şi informaţiile legate de rezultatele de laborator şi a anchetei administrative demarate vor fi comunicate în cel mai scurt timp, după finalizarea acestora”, a mai transmis Bere.

Cele două zebre (Equus zebra) au fost cumpărate din Germania, de la un circ din Bonn. Ele au fost crescute în respectivul circ, care însă le-a scos la vânzare, alături de o antilopă eland (Taurotragus oryx). Acestea au fost achiziţnate de reprezentanţii Continental Automitive Product din Timişoara. 


Citeşte şi:

Povestea zebrelor Shakira şi Opilion, noile locatare ale Grădinii Zoo din Timişoara. Predecesoarea lor a fugit şi s-a înecat în heleşteu
 

FOTO Poneii de la grădina zoologică din Timişoara sunt în pericol din cauza pufuleţilor aruncaţi de vizitatori

FOTO Grădina Zoo din Timişoara s-a îmbogăţit cu un tapir, primit de la Vadaspatak-ul din Szeged

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite