Timișoara ca Amsterdam. Bărci din Serbia, pe Bega, așa cum de peste 60 de ani nu s-a mai văzut VIDEO FOTO
0Opt ambarcațiuni din Serbia au trecut frontiera pe apă și au ajuns la Timișoara. Au petrecut noaptea, ancorate la mal, în spatele Catedralei, iar a doua zi au părăsit orașul.

A fost un moment istoric în weekendul (23-24 septembrie 2023) care a trecut. Opt ambarcațiuni din Serbia au trecut granița, pe Bega, și au ajuns la Timișoara. Au petrecut noaptea, ancorate la mal, în spatele Catedralei, iar a doua zi au părăsit orașul. Evenimentul a făcut parte din proiectul “Ecluze pe Bega” - ce propune o nouă viziune pentru canalul navigabil, pe toată lungimea acestuia, până la vărsarea în Tisa, și constituie un pas important pentru redeschiderea unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, pe apă.
„Timișoara are tot ce îi trebuie pentru a deveni port! Pentru prima dată în aproape 70 de ani, opt ambarcațiuni din Serbia sunt ancorate în Timișoara! Parcurgerea celor 30 de kilometri de canal românesc a fost posibilă datorită proiectului <Repararea infrastructurii de navigatie a canalului Bega> finanțat prin Programul INTERREG IPA Romania Serbia. Consiliul Județean Timiș alături Inspectoratul Teritorial de Poliție de Frontieră Timișoara și ABA Banat a făcut posibilă deschiderea punctului de trecere a frontierei pe canalul Bega, setând astfel un standard care ne permite să visăm la un port în Timișoara”, a transmis Alin Nica, președintele CJ Timiș.

De la Timișoara la Sânmihaiul Român, vasele sârbești au fost însoțite de Pelican și de Burebista, unul din ambarcațiunile Societății de Transport Public Timișoara (STPT).

Pentru că nu există infrastructură, cei de la Ecluze pe Bega au improvizat un debarcader temporar pentru oaspeiții din Serbia, să poată să își lase în siguranță bărcile peste noapte.

Viceprimarul Cosmin Tabără visează ca Timișoara să aibă din nou un port.
„Aproape 70 ani, atât a durat până ecluza de pe Bega pe graniță s-a redeschis și primele bărcuțe dinspre Serbia au intrat în România. Am fost și eu azi pe puntea legendarului Pelicanul care a trecut în Serbia, la întoarcere fiind însoțit de încă cinci bărci care au intrat în România pe Bega, cu destinația Timișoara. <Vinovați> pentru acest eveniment aș spune istoric sunt prietenii de la Ecluze pe Bega. Lor le revine meritul total. Au crezut într-o idee, au luptat pentru ea și au pus o în practică. Dar ce e important este că legătura dintre români și sârbi se poate face și pe apă, Bega având, în opinia mea, un bun potențial turistic și economic. Ceea ce înseamnă că Timișoarei îi revine obligația de a redeschide în viitorul foarte apropiat un port. Iar acest lucru se poate face numai și numai dacă există voință politică. Mi-am propus ca proiectul portului în Timișoara să devină pentru mine o prioritate. De fapt, pentru timișoreni”, a scris Cosmin Tabără pe Facebook.

„Vulpea” a fost prima ambarcațiune care a trecut frontiera româno-sârbă, pe Bega, după mai bine de 70 de ani, în mai 2023, în cadrul proiectului Circumeuropa, ceea ce a însemnat, de fapt, reluarea navigației internaționale pe Bega. În așteptarea construirii punctului de trecere a frontierei, deocamdată, se poate trece granița pe apă cu diverse ocazii.























