Tehnologii ale viitorului şi realitate virtuală pentru Traseul Revoluţiei din Timişoara. Cât costă proiectul
0Nouă puncte emblematice pentru Revoluţia din decembrie 1989 vor trece prin diverse intervenţii urbanistice: Piaţa Maria, Podul Traian, Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii, Piaţa Sf. Gheorghe, Prefectura, Podul Decebal, Parcul Poporului, Cimitirul Eroilor.
Revoluţia din 1989 este unul din evenimentele marcante ale istoriei Timişoarei şi marchează tranziţia oraşului către democraţie. Astfel, la 32 de ani de la evenimente, primăria oraşului se pregăteşe să realizeze un traseu al Revoluţiei, care să evoce momentele respective şi să păstreze vie memoria zilelor lui Decembrie 1989.
Primăria Timişoara a lansat procedura de achiziţie pentru Servicii de proiectare (faza DALI) în vederea realizării obiectivului de investiţii “Memorialul (Traseul) Revoluţiei din 1989 în Timişoara”.
Documentaţia va cuprinde şi elaborarea conceptului curatorial şi memorial pentru definirea traseului Revoluţiei din 1989 în Timişoara.
Timişorenii şi turiştii vor putea retrăi atmosfera acelor zile
Nouă puncte emblematice pentru Revoluţie vor trece prin diverse intervenţii urbanistice: Piaţa Maria, Podul Traian, Piaţa Victoriei, Piaţa Libertăţii, Piaţa Sf. Gheorghe, Prefectura, Podul Decebal, Parcul Poporului, Cimitirul Eroilor. Cu ajutorul tehnologiilor de realitate augmentată şi realitate virtuală, timişorenii şi turiştii vor putea retrăi atmosfera acelor zile.
”Pentru a pune în valoare şi a surprinde cât mai fidel acele momente istorice de extremă intensitate, am cerut ca unul din criteriile de evaluare a ofertelor care se vor depune, să fie existenţa în cadrul echipei de proiectare a unui curator cu experienţă în elaborarea de astfel de proiecte de memorie personală şi colectivă, rezistenţă prin cultură, stereotipuri, marginalizare, discriminare, oprimare şi depăşirea vechilor mentalităţi”, a spus primarul Dominic Fritz.
Patrimoniul cultural al oraşului va fi, de asemenea, valorificat din punct de vedere turistic, printr-o semnalistică modernă, crearea unei aplicaţii dedicate vizitatorilor şi digitalizarea locaţiilor incluse în traseu.
Caracterul locului va fi conservat şi valorificat
Proiectul prevede şi modernizarea pavajelor pentru a accesibiliza spaţiul pentru toate categoriile de utilizatori pietonali, prin iluminat public diferenţiat, marcaj tactic, signaletică sonoră şi borduri la nivel cu carosabilul. Mobilierul urban şi marcajele vizuale vor avea un concept unitar pentru toate locaţiile.
Caracterul locului va fi conservat şi valorificat, iar pentru două zone (Piaţa Maria şi Consiliul Judeţean) vor fi realizate studii de iluminat public complete şi vor fi propuse soluţii de iluminat ambiental. Tehnologia trece în prim-plan prin acest proiect.
Traseul Revoluţiei este un proiect cu o valoare estimată de aproape 4,3 milioane de euro şi singurul proiect de memorie istorică colectivă, al unui municipiu din România, admis din start în PNRR (Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă).
Valoarea contractului de proiectare este de 232.135 lei (TVA inclus).