Sunshine, faimosul motociclist Hells Angels Timișoara: „Sunt doar un băiat de asfalt“ VIDEO
0Sorin Stanca „Sunshine“ este omul care a coagulat în jurul său comunitatea motocicliștilor din Timișoara într-o vreme în care puțini înțelegeau ce înseamnă cu adevărat viața de motociclist.
Sorin Stanca – sau „Sunshine“ – e un personaj de legendă în Timișoara. O figură pitorească, bine cunoscută în lumea motoarelor și a rockerilor. Motocicleta sa este prima în toate paradele moto organizate în oraș, semn că este liderul de necontestat al comunității moto din zonă. El e „vinovat“ de apariția primului club de motociclism din orașul de pe Bega, Timișoara Bikers, la mijlocul anilor 2000, iar de câțiva ani este șeful Hells Angels MC Timișoara, filiala locală a celei mai faimoase, mai mari și mai vechi cluburi de motocicliști din lume.
Fiu de ofițer de grăniceri
Sorin Stanca spune că e un om simplu cu bucurii simple: muzica și motoarele. S-a născut la Lunga, o localitate timișeană aflată lângă granița cu Serbia. Provine dintr-o familie în care rigoarea era cuvânt de ordine, tatăl său fiind ofițer de grăniceri. Așa se face că a copilărit în multe locuri. „Eu sunt de peste tot. Tata s-a tot mutat cu serviciul, așa că am umblat toată țara, am fost la șapte școli până să ajung la liceu“, a mărturisit Stanca pentru „Weekend Adevărul“.
A ajuns în Timișoara, în 1981, la 17 ani, și a fost înscris la Liceul „C.D. Loga“, una dintre școlile de elită. În acei ani a descoperit rock-ul. Spune că totul a început după ce a ascultat la radio albumul „Back in Black“, al celor de la AC/DC, difuzat în memoria solistului Bon Scott care a murit după o noapte de consum excesiv de alcool. „Am ajuns să fac parte din prima generație de metaliști timișoreni, pentru că anii ’80 erau cei mai frumoși ani pentru heavy metal. Atunci au apărut albume faimoase ale trupelor de rock“, a mai povestit Sorin Stanca.
Era tuns regulamentar, că doar nu putea să apară cu plete la școală, dar își mai rupea uniforma, mai scria cu pixul pe blugi numele trupelor preferate. Așa erau vremurile. „Dar era viață de rocker. Era și scena muzicală pe vremea aia, erau concerte, locuri de cântat în Timișoara. Apăruse Celelalte Cuvinte, era Autostop, mai târziu Cargo“, își aduce aminte „Sunshine“. După liceu a încercat la facultate, dar, pentru că nu a intrat, s-a angajat la fabrica de spumă poliuretanică (bureți) Spumotim, unde lucrase deja mama lui.
Pe străzi în timpul Revoluției
Rebelul Sorin Stanca s-a aflat pe străzile orașului în timpul Revoluției anticomuniste din 1989. Rockerul își amintește bine tot ce s-a întâmplat în acele zile.
„Noi am făcut revoluție în Timișoara, am început ceva, ce au făcut apoi bucureștenii, cei din Iași sau Băicoi, nu mai interesează. În 16 decembrie ne-am întâlnit la Spumotim și trebuia să spunem fiecare la doi oameni că în 24 decembrie, la ora 16.00, ne întâlnim în Piața Unirii, după ce ieșeam de la lucru, iar acolo să facem semnul „V“. Era o chestie pregătită, nu știu de cine. Încă nu știam ce se întâmplase la Tokes, în 15 decembrie. Doar că n-am mai așteptat până în 24, pentru că duminică, în 17 decembrie, am ieșit în centru, iar la fostul Gostat au început să tragă. Chiar am fost acolo, în fața mea l-au împușcat pe unul în picior. Simțeai mirosul de praf de pușcă“, a mai povestit Stanca. El a coordonat, apoi, muncitorii de la Spumotim, în perioada grevei.
„Fiecare zi e un bonus“
Și a urmat libertatea, pe care Sorin Stanca a vrut să o trăiască deplin, fără încorsetări. „Am lucrat la Spumotim până în ianuarie 1990, apoi am demisionat. Anii aceia au fost extraordinari. A fost exact ce am visat. Am avut dintr-odată toată libertatea, toate cărțile, era plin de vânzători de cărți, ca și cum ai da acum internet într-un sat izolat. Era fantastic să ai totul la îndemână. Am fost un cititor înrăit și am știut să apreciez libertatea“, a mai spus Stanca.
S-a angajat o perioadă la Aeroportul Militar, după care a decis să nu lucreze niciodată la patroni. Pur și simplu nu-i plăcea să aibă șefi. „Eu credeam că o să mor la 27 de ani, când am făcut 30 de ani și am văzut că sunt în viață, am avut o panică. Mi-am dat seama că fiecare zi e un bonus“, a adăugat Stanca.
„Motocicliștii au fost eroii mei“
În lumea largă, rock-ul și motorul mergeau mână în mână, ca o filosofie de viață. „Sunshine“ era rocker, dar îi lipsea motocicleta. Mai mult, în Timișoara acelor ani rockerii nu erau motocicliști, iar motocicliștii nu erau rockeri.
„Fiind rocker și umblând numai cu rockeri, am văzut că absolut niciunul din noi nu avea motocicletă. Nici muzicienii care cântau rock nu erau motocicliști. N-am dat de niciun motociclist, ceea ce era anormal dacă te uitai ce se întâmplă pe afară. După ’90, toată lumea își cumpăra mașini, nu și motociclete. Motocicliștii au fost eroii mei, așa că primul pas a fost să-mi iau și eu motor“, a mai spus Stanca.
Prima motocicletă a fost o Yamaha SR, de 125 de centimetri cubi. „Era foarte bună, doar că primii doi ani am mers fără permis“, râde pletosul cu geacă de piele.
Așadar, comunitatea moto de la Timișoara avea să se nască de la zero. Încet, încet, Sorin Stanca a început să strângă în jurul său oamenii care își cumpărau motociclete. Îi putea ajuta – mai cu un sfat, mai cu o piesă, pentru că își deschisese propriul magazin moto. Deja universul lui gravita în jurul motocicletelor.
Destul de târziu, la mijlocul anilor 2000, a apărut primul club moto: Timișoara Bikers, înființat chiar de el.
„Eu sunt motociclist. Când mă întreabă cineva ce sunt, mă prezint ca motociclist. Acum suntem multe cluburi în Timișoara, ținem aproape și suntem împreună. Tot timpul motocicliştii s-au implicat în proiecte, am încercat să ajutăm, să facem donaţii. Am început să facem parade, diferite campanii; Moș Crăciun pe motocicletă, campanii împotriva accidentelor. Mereu se pleca de la mine, de la magazin“, a mai spus acesta.
„Tot ce făceam era să mă distrez, nu pentru bani“
Sorin Stanca este și un om de afaceri, deși urăște această etichetă. Spune că tot ce a făcut și face e din plăcere, nu pentru bani. În ultimii ani, Stanca mergea cu food-trackul la festivaluri, ba cu clătite, ba cu burgeri. „Nu am talent pentru afaceri, deși am avut și am și acum afacere. Tot ce făceam era să mă distrez, nu pentru bani. Uite, și acum, am scos cartea, dar deja începe să mă streseze. Mă sună lumea, umblăm la firmele de curierat, dăm întâlniri, semnez cartea, dau dedicații“, a mai afirmat Stanca.
Cu patru ani în urmă, în timpul protestelor de la Timișoara, Sorin Stanca a atras atenția prin marketingul burgerilor vânduți în „Duba cu mâncare“, un microbuz roşu, transformat în fast-food pe patru roţi. În meniu se aflau burgerii „Jandarm“, ce conțineau „carne de vită bătută cu pulanul și sos picanto-lacrimogen“, dar și „Jandarmeriţa picantă cu piept de pui“.
„Imaginație am, nu cred că am probleme cu asta. Era în timpul fenomenului când toată lumea era supărată, după 10 august. Erau proteste la care mergeam și noi, motocicliștii. Credeam că putem schimba un sistem corupt. Orice protest pașnic rămâne protest pașnic. La un moment dat au început să dea flori jandarmilor. Nu am ținut businessul cu burgeri, trebuia să fiu prezent cu bus-ul în toate weekendurile“, a mai spus Stanca.
Coadă la cărți „ca pe vremuri la portocale“
Sorin „Sunshine“ Stanca a intrat, recent, și în rândul scriitorilor, lansând prima sa carte, care poartă numele de „Sunt doar un băiat de asfalt“, apărută la Editura Brumar.
„Nu este o carte autobiografică, așa cum s-ar crede după titlu. E o realitate ficțională. Nici nu m-am transformat în altceva, nu am devenit acum scriitor. Eu scriam tot timpul, dar credeam că scriu pentru mine. Eram mai degrabă un postac de Facebook“, a declarat Sorin Stanca.
Lansarea cărții a fost una atipică, la Muzeul Satului Bănățean, în cadrul unui eveniment numit Bikers Picnic, care s-a lăsat cu o paradă moto, cursuri de prim-ajutor, întâlnire cu instructori moto, concursuri distractive și concerte.
„Prezentarea cărții mele a durat patru minute. I-am spus prietenului Borko Ilin, care a vorbit despre carte, să nu o lungim. A fost coadă ca la portocale pe vremuri. Pentru lansare, editura a scos o sută de cărți, nici ei nu credeau că o să aibă așa succes. S-au vândut ca pâinea caldă. La un moment dat, cineva a cerut patru cărți și am spus să se dea doar o carte de persoană, să ajungă la toată lumea. Acum tot scoatem cărți“, a mai spus „Sunshine“, care mai tot timpul e cu țigara în colțul gurii.
„De citit mi-a plăcut tot timpul să citesc, pentru că nu mi-a plăcut școala. Am renunțat să citesc ce era obligatoriu pentru școală și m-am apucat să citesc orice altceva“, a mai adăugat „Sunshine“.
„Îngerii iadului“ din Timișoara, „o frăție motociclistă“
Lumea motocicliștilor e și o lume dură uneori. Motocicliștii sunt diferiți. Au sub ei sute de cai-putere, care le dau și un sentiment de libertate. Fără îndoială, cel mai faimos club moto din lume este Hells Angels („îngerii iadului“). S-au făcut filme și s-au scris cărți despre ei, deseori știrile despre „îngeri“ au ținut primele pagini ale ziarelor. În Statele Unite ale Americii, Hells Angels este catalogat de către autorități drept sindicat de crimă organizată, însă motocicliștii susțin că activitatea criminală a unor membri nu reflectă întreaga activitate și filosofie a clubului.
„Sunshine“ a fost cel care a înființat clubul Hells Angels MC Timișoara. „Când am plecat din Timișoara Bikers, am spus că nu mai intru în niciun club până nu vine Hells Angels în România. M-am prins însă că Hells Angels nu-s McDonald’s, să vină la noi, să-și deschidă o franciză. Nu, tu trebuie să devii un Hells Angels. E o devenire. Nu se fac înscrieri, nu ai formulare, nu-ți cere nimeni un CV. Am văzut primul Hells Angels din viața mea la un festival rock din Austria. După care am început să intru în legătură cu ei, ne întâlneam la festivalurile de afară. Și am început să ne cunoaștem“, a spus Stanca.
O comunitate de oameni faini
Timișoreanul știe, însă, că în America nu va mai putea merge. „Suntem trecuți pe o listă și nu primim viză. Mi-am asumat acest lucru. Mi-am asumat și faptul că am responsabilități cu Hells Angels, dar eu nu controlez pe nimeni. Nu răspund pentru acțiunile nimănui. Noi suntem o frăție motociclistă. Dacă tu ai un club de bridge, iar unul face o ilegalitate sau se bate, nu răspunzi tu pentru el. Și apoi nu poți să blamezi tot clubul de bridge. Noi ne vedem de comunitate, de întâlniri, de petreceri, organizăm evenimente, călătorim. Asta e viața noastră, ne dăm cu motoarele, ne distrăm, cunoaștem oameni faini. Plecăm în toată țara, e viață faină“, a mai mărturisit „Sunshine“.
Comunitatea numără cam 1.000 de motocicliști, însă numărul motocicliștilor este mult mai mare, poate chiar și 3.000. „A trecut perioada boemă, acum sunt mulţi care au joburi bune, care lucrează, îşi permit să îşi cumpere motociclete bune. Avem din toate categoriile. Unii scot motorul doar duminica. Avem și o grupare care se intitulează Bikeri de duminică. Astăzi, în Timișoara sunt aproape 20 de cluburi de motocicliști. Suntem însă ca o mare familie“, a mai spus Sorin Stanca.
„Avem în fiecare an prieteni care mor“
În fiecare primăvară are loc parada tradiţională de deschidere de sezon şi o campanie anti-accidente „Atenţie la motociclişti!“. Timişorenii se adună să tragă un semnal de alarmă asupra prezenţei motocicliştilor în trafic.
„Ne strângem în fiecare primăvară, e o deschidere de sezon neoficială, dar în acelaşi timp şi o campanie anti-accident. Importantă este conștientizarea noastră, a motocicliştilor, în trafic. O altă chestie este respectul reciproc în trafic. Nu ne face plăcere să numărăm accidentele, dar avem în fiecare an prieteni care mor. Când auzim de un accident, mergem acolo, să ajutăm, de asta suntem o comunitate“, a completat motociclistul.
Pe vremuri, motocicliștii erau numiți de către șoferi „donatori de organe“. Au existat numeroase conflicte între ei, dar încet au învățat să conviețuiască și să se respecte.
„În acele vremuri erau foarte puțini motocicliști. Erau ciudați, lumea nu-i vedea. A fost haiducie, scandaluri între șoferi și motocicliști. Dar e ca-ntr-o căsnicie: mai lași tu de la tine, mai lasă ea. Atunci îl blocai, puneai motorul în fața mașinii, erau metode specifice vremurilor respective: mai rupeai o oglindă, îi mai dădeai și două palme. Acum și șoferul are motocicletă. A văzut că motociclistul e de treabă. Și-au luat motor vecinul, fiica, fiul, socrul. E mult mai bine decât pe vremuri“, a mai completat Sorin Stanca.
„Cea mai faină motocicletă e aia pe care o ai“
„Sunshine“ conduce de câțiva ani o motocicletă Buell, despre care spune că efectiv o iubește.
„Cea mai faină motocicletă e aia pe care o ai. Pe aia o iubești. Acum am un Buell, e numele unui designer de la Harley-Davidson, Eric Buell, care a luat niște motoare, a lucrat un cadru și a făcut o divizie de curse. Corporația i-a dat voie să facă o linie de motociclete sportive. Era revoluționară. Doar că nu se potrivea cu vulturii, cu brandul Harley-Davidson, așa că au închis linia. Eu am ultimul model făcut de ei“, a spus Stanca.
Senzația pe motor e unică. Pe drum se schimbă tot timpul temperatura, mirosurile, atmosfera.
„Mersul pe motor e tot timpul o plăcere. Nu bei cafea, nu fumezi, nu te bate la cap nimeni, în timpul ăla ești doar tu, motocicleta și drumul. La Pădurea Verde e tot timpul aer rece, când vin din Serbia sau de la Deta, automat scade temperatura cu trei grade. Simți toate mirosurile, e și miros de tei, dar și de ambrozie, inclusiv mirosul de gunoi. Știu cel puțin 30 de specii de insecte după gust, care îți intră prin cască“, spune amuzat Sorin.
Prietenia cu Adi Bărar
„Sunshine“ a fost foarte bun prieten cu Adi Bărar, fostul lider și chitarist de la Cargo, care a decedat în martie 2021. Bărar era membru în clubul motocicliștilor.
„L-am admirat și l-am și respectat pe Adi. Prietenia era bonus pentru mine. El a compus imnul motocicliștilor, este o legendă pentru noi. Cred că a fost printre primii muzicieni de rock din România care și-au luat motor. Când aveam magazinul moto, el a venit să cumpere piese pentru motoarele lui. I-am dat și sfaturi legate de moto. Da, Adi Bărar a fost un mare muzician, un meseriaș desăvârșit în toate domeniile și un prieten extraordinar!“, ne-a mărturisit Sorin Stanca.
Se încarcă comentariile...
