Sold-out la concertul lui Ştefan Hruşcă, de la Timişoara. Colindătorul mai face un concert pentru cei ce nu au prins bilet
0Ştefan Hruşcă, cunoscutul artist al sezonului de iarnă, va avea două concerte la Timişoara, după ce biletele s-au epuizat în scurt timp.
Timişorenilor le e drag să treacă pragul sărbătorilor Crăciunului colindaţi de Ştefan Hruşcă. Aşa se face că biletele pentru concertul din 21 decembrie, de la ora 20 au fost epuizate în foarte scurt timp de la punerea lor în vânzare.
Ştefan Hruşcă a decis astfel să susţină două concerte în aceeaşi zi. “Dascălul de colide” va cânta, tot pe scena Operei Naţionale din Timişoara, şi de la ora 17.30.
„Eu nu doar cânt, eu simt fiecare colind. Este cel mai frumos obicei creştinesc şi românesc - de a merge să urezi de bine, pentru sărbători, celor dragi. Faceţi asta şi o să vă simţiţi mult mai bine sufleteşte”, a spus Hruşcă.
Concertele au loc în cadrul turneului intitulat ”Leru-i ler”, iar repertoriul va cuprinde cântece îndrăgite precum „Florile Dalbe”, „Trei Păstori”, „Afară Ninge Linistit”, „Linu-i Lin”, „Sfântă-i Sara de Crăciun”, dar şi alte vechi colinde, aproape neştiute azi, descoperite salvate de la uitare de Ştefan Hruşcă.
Biletele pentru concertul de la Timişoara costă, în funcţie de loc între 60 şi 100 de lei şi s-au pus învânzare la Agenţia Operei.