EXCLUSIV Judecătorul care l-a lăsat în libertate pe patronul de la Îngerii Galbeni: „Nu există indicii că este predispus la comiterea de fapte penale”
0Sentinţa Judecătoriei Timişoara prin care s-a decis cercetarea în stare de libertate sub control judiciar a lui Răzvan Nedelcu, patronul firmei „Îngerii Galbeni”, scoate la iveală motivele pentru care judecătorul de drepturi şi libertăţi a luat această decizie. Potrivit documentului, privarea de libertate a lui Nedelcu nu era necesară.
Acuzat de loviri şi alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, Sorin Răzvan Nedelcu, patronul „Îngerii Galbeni” a fost prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventivă, solicitându-se arestarea pentru 30 de zile după ce a lovit mai mulţi oameni cu maşina şi a fugit. Incidentul s-a petrecut într-o parcare pe de strada Miresei, în contextul ridicării unei maşini ajunse în parcarea „îngerilor”. Un profesor de la Politehnică a refuzat să mai coboare din maşină în semn de protest. Mai mulţi timişoreni s-au adunat la faţa locului, unde a ajuns şi Nedelcu. În scandalul creat, patronul de la „Îngerii Galbeni” a lovit cu maşina opt oameni şi a fugit, predându-se la Poliţie a doua zi. Patronul „Îngerilor Galbeni” avea să declare că a fugit pentru a-şi scăpa pielea de mulţimea furioasă.
Sorin Răzvan Nedelcu a fost reţinut pentru 24 de ore şi propus pentru arestare. Judecătoria Timişoara a respins, însă, cererea de arestare. „Adevărul” a intrat în posesia documentului care arată motivele pentru care patronul de la „Îngerii Galbeni” a fost lăsat în libertate. „Inculpatul a acţionat fără să se gândească la posibilele consecinţe grave ale faptelor sale. Cu toate acestea, nu se poate face abstracţie de situaţia tensionată creată de ridicarea autoturismului Citroen, augmentată de comportamentul persoanelor venite la faţa locului, precum şi de comportamentul inculpatului”, se arată în sentinţa prin care Nedelcu a fost eliberat sub control judiciar. Judecătorul a mai precizat că nu este chemat să analizeze în ce măsură reacţiile cetăţenilor strânşi la faţa locului au putut genera „comportamentul deviant al inculpatului”.
Magistratul a mai precizat că nu există indicii că patronul de la „Îngerii Galbeni” este predispus la comiterea unor fapte penale. „Raportându-ne la lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, precum şi la faptul că nu există niciun fel de probe sau indicii care să formeze convingerea judecătorului că inculpatul ar face parte dintr-un anturaj care să îl predispună la comiterea de fapte penale, considerăm că privarea de libertate a inculpatului nu este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”, se arată în sentinţa Judecătoriei Timişoara. Potrivit aceluiaşi document, lăsarea lui Nedelcu în libertate nu este echivalentă cu o lipsă de reacţie a autorităţilor statului faţă de comiterea unor infracţiuni. „Reacţia statului se poate concretiza şi în desfăşurarea cu celeritate a urmăririi penale care să ofere o imagine de ansamblu completă a faptelor petrecut în seara zilei de 28.11.2015”, a mai punctat judecătorul.
Una din condiţiile arestării preventive este proporţionalitatea măsurii în raport cu acuzaţiile aduse. Judecătorul a considerat că această condiţie nu este îndeplinită. „Este adevărat că inculpatul a dat dovadă de un comportament care dovedeşte, în lumina probelor administrate în cauză, lipsa interesului faţă de integritatea coroporală a altora, atunci când, întemeiat sau nu, acesta s-a simţit conform propriilor afirmaţii în pericol prin manifestările persoanelor aflate la locul faptei. Însă de aici şi până la luarea celei mai dure măsuri preventive, judecătorul trebuie să analizeze dacă nu cumva se impune luarea unei măsuri preventive mai puţin grave. Or raportat la starea de fapt şi la persoana inculpatului, judecătorul consideră că, deşi se impune luarea unei măsuri preventive, aceasta nu este cea a arestării preventive, ci cea a controlului judiciar”, arată sentinţa prin care cererea de arestare preventivă a patronului de la „Îngerii Galbeni” a fost respinsă.