Serviciile secrete din Ungaria sunt în alertă din cauza legăturilor teroristului norvegian cu maghiarii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Serviciile secrete, lucrătorii de la Departamentul Antitero și polițiștii maghiari încearcă să afle ce legături a avut norvegianul Anders Breivik cu membri organizațiilor de extremă dreaptă din Ungaria.

Informațiile oferite de Anders Breivik în documentul de 1.500 de pagini trimis prin Internet a pus în alertă Serviciile secrete, lucrătorii de la Departamentul Antitero și polițiștii maghiari. Aceștia încearcă prin metode specifice să afle ce legături a avut norvegianul cu membrii unor organizații de extremă dreapta din Ungaria.

“Iubesc foarte mult Ungaria şi oamenii de acolo. Cluburile din Budapesta sunt de primă mână, e minunat sfera muzicii electronice. Sunt printre cei mai buni din lume. Fetele maghiar sunt cu adevăra drăcoase. Păcat că nu pot să am o relaţie serioasă în acastă perioadă”, a scris killerul norvegian în jurnalul pe care l-a redactat înainte de atentatele de la Oslo și de pe insula Utoya. Mai mult, Breivik afirmă că cel mai bun prieten al său este Peter, un maghiar stabilit în Norvegia. Cei doi s-au aflat în vizită la Budapesta în 2009, când au sărbătorit și ziua de naștere al lui Peter.



După unele informații, Serviciile secrete din Ungaria au identificat deja fetele cu care Anders Breivik și amicul său Peter au chefuit timp de cinci zile în cluburile din Budapesta. Sunt căutați acum și persoane care ar avea de-a face cu vânzarea de materie primă pentru construirea bombei lui Breivik. Se urmărește descoperirea persoanelor cu care norvegianul a avut de-a face pe teritoriul Ungariei.

“Nu m-am întâlni niciodată cu acest om”

Înainte de atentate, Anders Breivik a trimis scrisoarea prin e-mail la peste 2.000 de adrese. Printre cei care a primit maiu-lul este și Toroczkai Laszlo, președintele organizației Mișcarea de Tineret din 64 de Județe (HVIM). Toroczkai spune într-un interviu acordat postului de televiziune TV2 că a citit scrisoarea doar după atentate.

“Este ultimul e-mail trimis de el, chiar înainte de acțiunea sa. Nu m-a surprins scrisoarea pentru că și noi facem parte din rândul organizațiilor radicale, la fel ca toți cei care au primit acest e-mail. Din câte am văzut la adrese, noi suntem singurii din Ungaria la care a fost trimisă. Unele dintre aceste adrese le cunosc și eu personal. Am vorbit cu mai mulți lideri din organizații de patrioți din Europa zilele trecută și deocamdată nimeni nu poate spune nimic până nu citesc și nu analizează întreaga scrisoare”, a declarat Toroczkai Laszlo.

Acesta susține că nici el nu a apucat să citească cele 1.500 de pagini scrise de Anders Breivik, însă din ce a văzut ideologia norvegianului este destul de înțețoșată. “Nici noi nu suntem în clar ce apartenețe are și de dorește. În primul rând are o problemă cu islamul. Pentru a mă lămuri trebuie să citesc tot. Sunt convins că voi regăsi în scrisoare persoane pe care îi cunosc și eu și care au avut legături cu norvegianul”, a mai spus Toroczkai (foto), în cadrul emisiunii Activ, de pe postul TV2.



Extremistul maghiar susține că nu s-a întâlnit niciodată cu Anders Breivik. “Am foarte multe întâlniri cu membri unor organizații de extremă dreaptă din Ungaria și Europa. Dar nu îmi amintesc să-l fi întâlnit vreodată pe acest om”, a încheiat Toroczkai Laszlo.

image
image

Conducătorul revoltelor de la Budapesta

Toroczkai este cunoscut ca fiind liderul revoltei din 2006 de la Budapesta. El a fost cel care a chemat populația din piață în fața televiziunii maghiare, unde au început practic o veritabilă revoluție împotriva premierului Gyurcsany, care a recunoscut că a mințit poporul înainte de alegeri. Luptele cu poliția s-au desfășurat timp de câteva zile pe străzile din Budapesta, iar Toroczkai a fost condamnat să plătească o amendă de 100 de milioane de forint.

Cea mai recent acuzație asupra grupului lui Toroczkai a venit imediat după uciderea handbalistului român Marian Cozma. Atunci, membrii extremei drepte au încercat să se răzbune pe țiganii din satul natal al ucigașilor lui Cozma. Intervenția poliției după informațiile primate de la serviciile secrete au făcut ca lucrurile să nu degenereze.

Planul lui Breivik


Breivik vorbește în scrisoarea trimisă liderilor extremiști despre alcătuirea mișcării Ordinul Militar European și Curtea Penală, alcătuită în 2002, la Londra, din rândul cărora se află și cetățeni din Ungaria. Planul lui Anders Breivik a fost acela ca împreună cu organizațiile de extremă dreapta din Europa, cu a căror lideri a avut întâlniri secrete, să pună mâna pe putere în mai multe țări. Țelul suprem a fost acela de a distruge Uniunea Europeană, iar unele state să se ridice împotriva islamului. “Avem frați de încredere în Norvegia și în toată Europa”, a scris Anders Breivik, care enumeră câteva țări, printre care și Ungaria. Breivik îl amintește în scrisoare și pe Iancu de la Hunedoara, despre care spune că a făcut foarte multe în secolul XV-lea, pentru a opri expansiunea otomană.


Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite