S-a deschis un cabinet stomatologic doar pentru elevi: serviciile medicale sunt gratuite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Timișoara se mai întâmplă și lucruri bune. Primăria Timișoara a inaugurat un cabinet stomatologic dedicate exclusiv elevilor din Timișoara. Cabinetul se află pe strada Sfântu Gheorghe numărul 4, iar tratamentul copiilor se face gratuit, numai pe baza carnetului de elev. 

Toți părinții elevilor care vor să beneficieze de gratuitate trebuie să știe că programul cabinetului deschis de primărie este de luni până vineri, între orele 07.00 și 21.00, iar serviciile sunt gratuite. „Probabil că unii părinți care au mai mulți bani vor duce copilul la un cabinet privat, dar sunt mulți care nu își permit și trebuie să poată beneficia și ei undeva de tratament”, a explicat medical specialist Maria Mioc. Investiția din cabinetul pentru elevi a costat 15.000 de euro și a însemnat modernizarea clădirii. Reprezentanții Primăriei Timișoara spun că următorul pas al proiectului este modernizarea aparaturii, care este funcțională, dar învechită. 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite