Român arestat, la Timișoara, pentru un jaf armat comis în Austria. Unul dintre hoți, împușcat de victimă

0
Publicat:

Un bărbat de 45 de ani din Tomnatic, județul Timiș, a fost arestat la Timișoara pentru un jaf armat comis în Austria. La jaf ar fi participat mai mulți români, iar unul dintre autori este în stare gravă după ce a fost împușcat de victimă.

Bărbatul a fost arestat și va fi predat autorităților austriece FOTO Poliția Română (arhivă)
Bărbatul a fost arestat și va fi predat autorităților austriece FOTO Poliția Română (arhivă)

„În cursul zilei de 9 februarie 2023, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, împreună cu polițiștii orașului Sânnicolau Mare au depistat, pe strada Mihai Viteazu din localitatea Sânnicolau Mare un bărbat, în vârstă de 45 de ani, urmărit internațional. Față de acesta, autoritățile judiciare din Austria au emis mandat european de arestare în vederea extrădării, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie pe teritoriul acestui stat”, a transmis IPJ Timiș.

Potrivit surselor „Adevărul”, bărbatul, care este din localitatea Tomnatic, este acuzat că a participat, în noaptea de 7 spre 8 februarie 2023, la un jaf armat comis în Austria.

Aceleași surse au declarat că tâlharii români, care au fost în număr de cel puțin trei, au intrat în casă peste un bărbat și l-au atacat pentru a-l jefui.

Victima, despre care surse „Adevărul” spun că ar locui în landul în care a fost ales actualul ministru de Interne, ar fi reușit să îl împuște pe unul dintre tâlhari, care este în stare gravă la spital.

În urma alertei date de autoritățile austriece, bărbatul de 45 de ani de la Tomnatic a fost capturat în timp record și arestat în vederea predării autorităților austriece pentru continuarea anchetei.

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite