„Naşul” mafiei imobiliare din Timişoara, Ionelaş Cârpaci, condamnat definitv la 7 ani şi 2 luni de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Supremă a emis sentinţa finală în dosarul în care baştanul Ionelaş Cârpaci, acuzat că a pus mâna pe mai multe imobile din Timişoara, folosindu-se de acte false a fost condamnat definitiv la 7 ani şi 2 luni de închisoare. Judecătorii Curţii Supreme i-au redus lui Cârpaci pedeapsa de 10 ani şi 4 luni de închisoare aplicată de Curtea de Apel Timişoara.

După aproape şase ani de proces şi mai bine de 10 ani de la comiterea infracţiunilor (unul din cazuri a fost chiar în urmă cu aproape 20 de ani) cel considerat liderul mafiei imobiliare din Timişoara, baştanul Ionelaş Cârpaci, a fost condamnat definitiv la şapte ani şi două luni de închisoare cu executare pentru înşelăciune după ce i-a vândut unui dezvoltator imobiliar un teren luat cu acte false de la primărie. Pedeapsa principală primită de Ionelaş Cârpaci a fost de patru ani de închisoare, la care s-a adăugat un spor de trei ani şi două luni de închisoare.

Potrivit sentinţei emise de Curtea Supremă, Ionelaş a scăpat de acuzaţiile de constituire de grup infracţional şi fals pentru care a fost achitat şi de participare improprie la înşelăciune, pentru care procesul penal a încetat. Odată cu condamnarea de 7 ani şi 2 luni de închisoare, Ionelaş a fost obligat şi la plata unor daune materiale de 1,5 milioane euro, bani pe care Cârpaci trebuie să îi achite firmei Italrom pe care a înşelat-o vânzându-i terenul luat cu acte false de la Primăria Timişoara.  Judecătorii Curţii Supreme au menţinut în rest sentinţa aplicată de Curtea de Apel Timişoara, decizie care include şi confiscarea unei vile de pe strada Loga.

Prin rechizitoriul trimis în judecată de procurorul Angelina Tufariu, în prezent pensionată, Ionelaş Cârpaci a fost acuzat că a pus mâna pe mai multe proprietăţi valoroase din Timişoara, folosindu-se de acte false. Într-unul din cazuri, Ionelaş Cârpaci a pus mâna pe o vilă din centrul Timişoarei, vândută ulterior lui Momiţă Bona, un al baştan din Timişoara. În alte cazuri Ionelaş Cârpaci a luat cu acte false terenuri ale primăriei. Pe unul dintre ele a reuşit să-l vândă, iar în alt caz tranzacţia a eşuat fiind descoperite falsurile. Ilegalităţile lui Ionelaş Cârpaci, care s-a folosit de fiecare dată de interpuşi, au trecut ca prin brânză şi de filtrele notarilor şi a funcţionarilor publici care ar fi trebuit să descopere falsurile.

Francisc Kelemen, considerat „creierul” operaţiunilor cu acte false a fost condamnat la trei ani de închisoare, iar faţă de Barabas Pal, un om al străzii din Ungaria folosit ca pion în afacerile cu acte false s-a dispus încetarea procesului, constatându-se că bărbatul a murit. Faţă de ceilalţi inculpaţi au fost menţinute pedepsele pe care le puteţi vedea AICI. 


 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite