Migranţi prinşi când încercau să iasă ilegal din ţară. Erau într-o maşină condusă de un bărbat fără permis

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă Adevărul
FOTO Arhivă Adevărul

Poliţiştii de frontieră de la Moraviţa, judeţul Timiş, au depistat un cetăţean roman care a sprijinit doisprezece cetăţeni din Afganistan şi Pakistan în încercarea de a trece ilegal frontiera. Bărbatul român nu avea permis de conducere.

„Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au desfăşurat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 12.00, o patrulă a poliţiei de frontieră a oprit pentru verificări, pe comunicaţia DN57, la intrarea în localitatea Jamu Mare, judeţul Timiş, o autoutilitară înmatriculată în România, condusă de un bărbat, în vârstă de 20 de ani, cetăţean român”, se arată într-un comunicat de presă, de sâmbătă, al Poliţiei de Frontieră.

În interiorul mijlocului de transport au fost descoperiţi, în calitate de pasageri, doisprezece cetăţeni străini, toţi bărbaţi, fără documente de identitate asupra lor. Poliţiştii de frontieră i-au condus la sediul instituţiei pentru cercetări.

„În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele descoperite în autovehicul sunt cetăţeni din Afganistan şi Pakistan, cu vârste cuprinse între 18 şi 44 de ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor s-a mai stabilit că şoferul a condus mijlocul de transport fără a poseda un permis de conducere”, se mai arată în comunicat.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări în cauză, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, pentru infracţiunile de trafic de migranţi şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere pentru cetăţeanul român şi de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii afgani şi pakistanezi.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Vânătoare de ouă la Dino Parc Râşnov. Copiii vor putea vedea cum ies puii de dinozaur din ou

Decizia Curţii de Apel Braşov pentru maghiarii din Sfântu Gheorghe. Ce se întâmplă cu drapelul secuiesc 

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite