FOTO Aniversare cu ştaif pentru Popa's la Palatul Baroc. "Sunt singurul din această ţară care duc o carieră de elită, reprezint ţara pe spezele mele"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Renumitul artist timişorean Ştefan Popa Popa's a primit titlul de Cetăţean de Onoare al judeţului Timiş, la împlinirea vârstei de 60 de ani.

Artistul timişorean Ştefan Popa Popa’s a avut parte, la împinirea vârstei de 60 de ani, de un eveniment cu ştaif la Muzeul de Artă din Timişoara. Palatul Baroc s-a tranformat în casa lui Popa’s, care a avut peste 250 de invitaţi. Caricaturistul a primit tilul de Cetăţean de Onoare al judeţului Timiş chiar de ziua sa. Distincţia i-a fost oferită de Titu Bojin, preşedintele Consiliul Judeţean Timiş. 

Au fost expuse la Muzeul de Artă documente rare, scrisori, diplome, premii, decoraţii, cupe, dovezi ale întâlnirilor lui Ştefan Popa Popa’s cu preşedinţi de state, regi, prim-miniştri, papi şi alte personalităţi ale lumii din domeniile artelor sau sportului. Sunt peste 200 de exponate din colecţia personală a artitului, alături de o expoziţie de caricaturi, portrete şi picturi semnate de maestrul Popa’s, care pot fi văzute de publicul larg la Muzeul de Artă timp de două zile.

image

“Am reuşit să fac în Timişoara această expoziţie retrospectivă. Veţi vedea la un individ din această ţară medalii, diplome, distincţii, scrisori de la oameni importanţi ai planetei, papi, cardinali importanţi de la Vatican, cavaleri cruciaţi, toate entităţile de elită din lume, grupul Bildenberg. Şi cred că pot să-mi permit să vă spun că aş dori să văd aceste lucruri, pentru că în ultimii 20 de ani nu am prea văzut lucruri extraordinare la Academia Română şi aş vrea ca să-mi permiteţi să mai las expoziţia deschisă două zile, pentru a putea fi vizitată, fotografiată. Este munca mea de 50 de ani, muncă în care am ajuns recent să mă plimb şi să mă joc în toate palatele actuale ale lumii”, a spus Popa’s. 

image

Artistul a ţiniut să le mulţumească tuturor celor care au fost alături de el, însă nu a uitat să transmită un mesaj împăciuitor şi celor care au fost împotriva lui.

“Vrea să mulţumesc tuturor, pentru că văd în sală foarte mulţi prieteni, vreau să le mulţumesc şi oamenilor care n-au fost întotdeauna cu mine, au fost împotriva mea. Le mulţumesc pentru existenţa lor, poate aşa m-au făcut mai ambiţios. Astăzi, la 60 de ani, vă rog să-mi permiteţi să-i iert pe cei care mi-au înfipt chiar în inimă acele cuţite care ştiţi foarte bine cât de mult au contat pentru mersul mai departe ca artist. De doi ani, sunt singurul din această ţară care are o carieră de elită, reprezint ţara pe spezele mele, merg unde vrea muşchii mei şi să mă iertaţi dacă întotdeauna am răspuns cu aciditate celor care pe nedrept m-au acuzat şi să spun că sunt capabil să-i iubesc pe toţi aşa cum ne învaţă Dumnezeu”, a mai spus Ştefan Popa Popa’s.

image

Rugăciune cu mitropolitul Banatului

Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, a fost alături de Popa’s. Înaltpreasfinţitul a rostit alături de invitaţi “Tatăl nostru”, pentru sănătatea sărbătoritului.
 

“V-am auzit vorbind la televizor şi mi-am dat seama că dumneavoastră desenaţi mai repede decât vorbiţi. Mână v-a fost binecuvântată de Dumnezeu. Fiecare lucrare semntă de Popa’s e o carte. Nu este un desen, ci arată starea de spirit a unui om. Mă bucur că din prea plinul inimii sale a bucurat mii şi mii de oameni de pe Planetă. Nu există meridian şi paralelă de pe Planetă unde să nu fie acasă”, a spus Ioan Selejan.

image


Popa’s a mai primit o disticţie importantă din partea Universităţii de Vest din Timişoara, cât şi din partea Poliţiei Timiş. 

Citiţi şi:

FOTO Ştefan Popa Popa’s „s-a apucat“ de sport. A desenat atleţii de pe Arena O2 din Berlin. Urmează întâlnirea cu vedetele de la Bayern München

INTERVIU Caricaturistul Ştefan Popa Popa's: „85% din populaţia ţării este imbecilizată. Totul este sălbatic, făcut de oameni primitivi”

EXCLUSIV Au furat statuia de bronz a lui Ştefan Popa Popa’s: "Am spus şi o repet. Suntem penali în fiecare minut"
 

Caricaturistul Ştefan Popa Popa’s tună împotriva celor care lucrează la dosarul Timişoara Capitala Culturală: „Nu te poţi prezenta în Europa cu ceapă şi clisă“

Ştefan Popa Popa’s cere BOR să-l canonizeze pe Arsenie Boca: „Nu se poate ca Ştefan cel Mare, vărsătorul de sânge nevinovat, să fie făcut sfânt. Iar cel mai mare sfânt din România, nu“

FOTO Timişoreanul Ştefan Popas Popa’s realizează calendarul oficial al echipei Bayern München pentru 2015

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite