Cazul vameşului sinucigaş. Psihologul explică gestul: "De la el puteau pleca informaţii şi acuzaţii. Nu a putut să înfrunte viitorul"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psihologul Tudorel Butoi este convins că vameşul s-a sinucis pentru că "aşa a crezut că îşi poate proteja familia. El a cedat, în timp ce alţii rezistă, intră în închisoare, nu îşi denunţă complicii şi când ies, ei ajung <<să ronţăie>> ce au avut pus deoparte din mita luată."

Medicii de la morga Spitalului Judeţean Timişoara au stabilit ieri, în urma unei autopsii, că Tiberiu Oprea a murit pentru că s-a spânzurat, astfel că orice altă ipoteză a fost înlăturată. Bărbatul a decis luni seara să-şi încheie socotelile cu viaţa, după ce a trăit experienţa unei descinderi în timpul cărora a fost reţinut de poliţişti şi a stat în arest aproape o lună, fiind acuzat că lua şpagă de la traficanţii de ţigări. Soţia sa l-a găsit spânzurat într-o anexă a vilei de pe strada Ulpia Traiana, dintr-un cartier rezidenţial luxos din Timişoara. Tiberiu Oprea a folosit o cordelină, de la un echipament de alpinist.

„Vameşul era un nod în reţea"

„Din experienţe proprii, un interogatoriu nu este deloc confortabil. Chiar dacă eşti în stare de libertate, tot rămâi un nod important în anchetă. De la el puteau pleca informaţii şi acuzaţii. Omul a avut o reflexie foarte puternică asupra viitorului. Şi-a dat seama că există o miză. Fiecare dintre cei care sunt implicaţi în anchetă se gândesc la imagine, la implicarea lor, dar şi consecinţe asupra familiei. De aici apare depresia, iar caracterele slabe cedează. Vameşul aşa a crezut că îşi poate proteja familia. El a cedat, în timp ce alţii rezistă, intră în închisoare, nu îşi denunţă complicii şi când ies, ei ajung <<să ronţăie>> ce au avut pus deoparte din mita luată", spune psihologul Tudorel Butoi.

image

CLICK AICI PENTRU IMAGINI DE VILA VAMEŞULUI SPÂNZURAT

Situaţie financiară bună

Din declaraţia de avere pe anul 2010, completată de Tiberiu Oprea, rezultă că acesta avea o situaţie financiară peste medie, pentru că atât el cât şi soţia sa au avut salarii peste medie. Tiberiu Oprea a fost angajat ca inspector vamal superior la Biroul Vama Moraviţa şi a beneficiat de venituri din salarii de aproape 52.000 de lei pe an, adică puţin peste 4.300 de lei lunar. Simona Oprea, nevasta timişoreanului, este angajată a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timişoara. În 2010, ea a câştigat aproape 50.000 de lei, adică puţin peste 4.150 de lei pe lună.

image

Partidă de sex cu o poliţistă, filmată de ofiţerii anticorupţie

Paranoia microfoanelor la Moraviţa: vameşii şi poliţiştii de frontieră se tem că încă sunt filmaţi şi ascultaţi

Vameş săltat pentru mită: "Sexul şi şpaga sunt reginele vămilor din România"

Pe lângă salariul de vameş, Tiberiu Oprea a câştigat în 2010 şi din apicultură. Astfel, venitul familiei s-a rotunjit cu 20.000 de lei. Familia Oprea deţine trei autoturisme: un Audi din anul 1989, un Ford din 2004 şi o limuzină BMW din anul 2006. Familia mai are o vilă de 220 de metri pătraţi în Timişoara, respectiv două terenuri, din care unul de 500 de metri pătraţi pe insula Ostrov.

Citeşte şi alte materiale scrise de jurnalistul Gerhald Ernst pe blogul acestuia!

Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite