Cântăreţ de manele, în comă alcoolică la volanul maşinii. Era atât de beat, încât a leşinat în timp ce aştepta la un semafor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un cântăreţ de manele din Timişoara s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins băut la volanul unui Audi A8. Manelistul era atât de beat încât a leşinat în timp ce aştepta la un semafor.

Pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au fost chemaţi să intervină miercuri dimineaţa, 13 martie, pe strada Marginii din Timişoara după ce mai mulţi şoferi au sesizat că unui bărbat aflat la volanul unui Audi A8 i s-a făcut rău.

Potrivit tion.ro, ajunşi la faţa locului, pompierii aveau să constate că şoferul căruia i s-a făcut rău era manelistul Monică Lupşa, care era atât de beat încât a leşinat la volan. Potrivit sursei citate, după ce şi-a revenit manelistul nu a fost în stare nici să sufle în etilotest, fiind dus la spital pentru prelevarea probelor biologice.

„Poliţiştii au fost sesizaţi că pe strada Marginii din Municipiul Timişoara un autoturism nu se punea în mişcare la culoarea verde a semaforului. Ajunşi la faţa locului au constatat că este vorba despre un bărbat de 41 de ani aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii au procedat la conducerea acestuia la spital pentru prelevarea de probe biologice. În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, au declarat reprezentanţii Poliţiei Timiş pentru tion.ro. La numărul de telefon afişat pe site-ul său, Marinică Lupşa nu a putut fi contactat. 


Pentru că manelistul a leşinat cu maşina în viteză şi piciorul pe frână, pompierii au blocat autoturismul FOTO tion.ro

Imagine indisponibilă
Timişoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite