A rămas fără ambele mâini la 11 ani, dar are totul: soţie, copii şi casă
0![Sergiu Nichescu pictează cu gura şi reuşeşte să îşi întreţină familia](https://cdn.adh.reperio.news/image-d/d4008ebe-af40-4c03-987b-d71ebc50e2c0/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Sergiu Nichescu a rămas fără ambele mâini la 11 ani, în timp ce se juca de-a v-aţi ascunselea. Bărbatul a dat dovadă de o tărie ieşită din comun. Acum îşi întreţine familia din picturile pe care le realizează cu gura.
Citeşte şi:
Dana a fost mai puternică decât boala
Andrei, toboşarul orb care studiază Dreptul
Sergiu are 39 de ani şi s-a născut în judeţul Mehedinţi, la Orşova. De mic copil a iubit înălţimile şi a făcut o pasiune pentru căţărat. Viaţa lui a luat o altă turnură în momentul în care a suferit un accident, în urma căruia şi-a pierdut ambele mâini.
„Mă jucam «de-a v-aţi ascundelea» şi eu am vrut să mă ascund pe un stâlp. Acel stâlp alimenta tot cartierul şi avea 22.000 de volţi. Am pus mâna pe fire şi mi s-au carbonizat mâinile”, şi-a amintit Sergiu. Imediat după accident, Sergiu a fost adus la Timişoara, iar doctorii nu i-au dat nicio şansă de supravieţuire. După trei luni de stat în spital şi doi ani acasă, Sergiu s-a întors din nou în clasa a V-a şi a învăţat să scrie cu gura.
„A fost o perioadă critică în viaţa mea, cu o adolescenţă rebelă. Eram revoltat împotriva lui Dumnezeu că m-a lăsat fără mâini”, a mai spus Sergiu.
A primit „mâini” după 17 ani de rugăciuni
La 18 ani a mers în Austria, unde a primit proteze de la Crucea Roşie. Acestea nu i-au putut, însă, înlocui mâinile. „Nu se fac încă proteze pentru mâini amputate din umăr şi nu am putut să le folosesc”, a spus bărbatul. Timp de 17 ani după accident, Sergiu s-a rugat într-una la Dumnezeu pentru mâini, fiind convins că o să le primească. „După 17 ani de rugăciuni fierbinţi în care m-am rugat la Dumnezeu pentru mâini, am primit răspunsul. Mâinile mele sunt soţia mea, care m-a acceptat aşa cum sunt”, a spus Sergiu, plin de bucurie.
Cei doi s-au cunoscut la ziua de naştere a unei prietene comune, iar de atunci au rămas nedespărţiţi. Timpul nu a făcut decât să le întărească relaţia, iar dragostea a fost cea care i-a ajutat să treacă peste orice obstacol.
![Sergiu a rămas fără mâini la 11 ani](https://cdn.adh.reperio.news/image-9/91c5957b-280f-4d7c-94b0-b69df51cfb4b/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
![Sergiu a învăţat să scrie cu gura](https://cdn.adh.reperio.news/image-9/9f843342-3f5b-4a50-8a15-71226d47b15c/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
![Sergiu Nichescu şi familia în curtea casei](https://cdn.adh.reperio.news/image-c/c6bbf20a-3962-4c9b-87bc-5dcada39badd/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D673%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Scrie şi are grijă de copiii săi
Bărbatul a învăţat să mănânce singur, să scrie la calculator cu piciorul, merge la cumpărături şi îi plimbă pe cei trei copii ai săi. La toaletă se descurcă singur printr-un sistem special. Soţia îl ajută să se îmbrace, să se spele pe faţă şi pe dinţi.
![image](https://adevarul.ro/missing_image.webp)