102 ani de la prima atestare a Bibliotecii Universității Politehnica. Peste un milion de volume, astăzi

0
Publicat:

Astăzi, Biblioteca UPT înseamnă circa 1.000.000 de volume, peste 10 kilometri de documente la raft, 8.400 metri pătrați pe șase niveluri.

Biblioteca Politehnicii a înplinit 102 de ani FOTO UPT
Biblioteca Politehnicii a înplinit 102 de ani FOTO UPT

Primul bibliotecar menţionat în Anuarele Şcolii Politehnice, Eustaţiu Pandele, înregistra, în 15 martie 1921, prima carte intrată în patrimoniul bibliotecii: „Beton Arme. Abaques Pratiques pour l'Etablissement des Hourdis et des Poteaux”, o lucrare în limba franceză, apărută la Paris în 1920.

Documentele prezente în arhivele instituției relevă rolul cultural, de sursă pentru răspândirea științei și culturii pe care și l-a asumat Școala Politehnică din Timișoara. Într-un memoriu referitor la activitatea Școlii se spune:

Pe lângă activitatea de specialitate pe care urma să o dezvolte Școala, ea nu putea lipsi în acest loc, la granița țării, să pășească cu curaj la dezvoltarea unui progres cultural pe scară largă, pentru marele public”.

Animatori ai vieții culturale din Banat, profesorii și studenții Școlii Politehnice din Timișoara au inițiat o „mișcare culturală la sate”.

Șezătoare culturale în comune

Traian Lalescu, primul rector al Politehnicii, a organizat o serie de biblioteci școlare, iar studenții au organizat șezători culturale în comune. Era, de altfel, continuarea unei tradiții de peste un secol, Timișoara fiind primul oraș de pe teritoriul actual al României, dar și primul oraș din vechiul Imperiu Habsburgic în care a fost înființată o bibliotecă publică, cu un rol determinant în culturalizarea maselor.

Meritul îi aparține lui Josef Klapka, care, în 15 mai 1815, înfiinţează biblioteca publică, cu posibilitate de împrumut şi cu sală de lectură.

Activitatea bibliotecii Școlii Politehnice a fost începută în clădirea şcolii primare de pe strada Telbisz, unde a activat până în anul 1947, când colecţiile acesteia au fost mutate în sediul de pe strada Piatra Craiului.

După doar un an de la înființare, a urmat o perioadă de 16 ani în care, pe lângă bibliotecar, apare menţionat şi un custode de sală, ceea ce demonstrează creşterea numărului de publicaţii şi a numărului de cititori. Activitatea bibliotecii a continuat în toţi anii care s-au scurs, paralel cu activitatea „Şcolii”, ea fiind cea care a asigurat suportul material al pregătirii studenţilor şi al activităţii de cercetare.

Cea mai modernă bibliotecă universitară din țară

Din noiembrie 2014, Biblioteca UPT are un nou sediu, pe strada Vasile Pârvan nr.2 B, o clădire ultramodernă apreciată ca fiind cea mai modernă bibliotecă universitară din țară.

Universitatea Politehnica Timișoara a marcat deschiderea oficială a Bibliotecii UPT printr-un eveniment simbolic de excepție: un lanț uman format din peste 1000 de studenți.

De la vechea bibliotecă până la noua bibliotecă, studenții au transmis din mâna în mână ultimele 100 de cărți, transferul simbolizând tradiția și continuitatea acestei universități de prestigiu. Evenimentul s-a desfășurat în data de 12 noiembrie 2014, în cadrul Săptămânii Politehnicii, cu ocazia aniversării a 94 de ani de la semnarea Decretului Regal de înființare a Școlii Politehnice.

Biblioteca Politehnicii din Timișoara FOTO UPT
Biblioteca Politehnicii din Timișoara FOTO UPT

Au fost mutate peste 700.000 de volume din vechea clădire în biblioteca nouă, iar transportul acestor cărți a durat șase luni.

Biblioteca aduce o serie de facilități printre care accesul direct la informație, prin consultarea, la raft, a colecțiilor, posibilitatea redactării documentelor în spațiul IT, săli de lectură, sală de videoconferință, serviciu de autoîmprumut și autorestituire, cu descărcare directă în program și acces wi-fi în întreaga clădire.

Astăzi, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara este mai mult decât un simplu spațiu de lectură, este unul în care se desfășoară o serie de evenimente, în special din domeniul cultural-artistic, dar nu numai. Aici au loc proiecții de filme, seri muzicale, expoziții de tot felul, festivități, acordãri de premii, lansări de carte etc.

1.000.000 de volume, peste 10 kilometri de documente la raft

Pe lângă dotările ultramoderne (calculatoare, imprimante, scannere, săli de studiu grup, acces la internet WI-FI, imprimante 3D), Biblioteca asigură și momente de relaxare necesare în perioadele de studiu intensiv (șezlonguri, canapele, sală pentru tenis de masă). În plus, există și o sală de lectură cu 100 de locuri deschisă non-stop, un serviciu unicat la nivel național, care a fost folosită chiar și în zilele de Crăciun și Anul Nou.

Biblioteca Politehnicii FOTO UPT
Biblioteca Politehnicii FOTO UPT

Astăzi, Biblioteca UPT înseamnă circa 1.000.000 de volume, peste 10 kilometri de documente la raft, 8.400 metri pătrați pe șase niveluri, peste 200 de bibliotecari angajați de-a lungul timpului, peste 25 de ani de acces liber la raft, peste 25 de ani de informatizare a activităților, 650 de locuri pentru lectură, 100 de locuri în sala de lectură cu program non-stop, peste 1000 de utilizatori, în medie, pe zi, peste 400.000 de accesări online în 2022, peste 200 de calculatoare, 4 multifuncționale și stație de autoîmprumut și autorestituire pentru utilizatori, sistem de securitate RFID pentru acces liber la raft, sistem integrat de bibliotecă Aleph, versiunea 522, peste 200 de evenimente organizate de-a lungul unui an.

Timişoara

Top articole

Partenerii noștri

image
stiripesurse.ro

Ultimele știri
Cele mai citite