Târgu-Mureş: Corvoadă pentru ultimele locuri la grădiniţe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Părinţii care nu şi-au înscris copiii încă la grădiniţe, aşteaptă nopţi întregi pentru un loc. Perioada de înscriere s-a terminat încă de la începutul lunii dar există norocoşi care mai pot prinde un loc în grădiniţe

Criză de locuri la grădiniţele din Târgu-Mureş. Ca să fie siguri că prind un loc în grădiniţa dorită, părinţii se trezesc cu noaptea în cap şi se pun la rând în faţa unităţii. "Soţul a stat peste noapte. Nu ne-am gândit să mergem la o altă grădiniţă pentru că eu aici vreau să îmi dau copilul. Am auzit numai lucruri bune despre această grădiniţă şi e şi aproape de casă, de asta vreau mai mult" a spus Mihaela Moldovan, unul dintre părinţii care caută cu disperare un loc la grădiniţă. "La mine nu e foarte greu pentru că al meu are numai şapte luni dar în ziua de azi trebuie căutată din timp o grădiniţă. De cum va împlini doi ani o să intrăm şi noi în febra grădiniţei, deja am aranjat cu bunica deocamdată dar trebuie să găsim o grădiniţă bună" a adăugat o altă mămică.

Cererea este peste ofertă

Criza locurilor în grădiniţe datează de mai mulţi ani. Anul acesta peste 21 de mii de copii vor începe grădiniţa în judeţul Mureş. Perioada de înscriere a fost de la sfârşitul lunii martie până la începutul lui aprilie. Înscrierile diferă de la caz la caz. "În principiu se respectă atunci când există un frate în grădiniţa respectivă, al doilea frăţior are prioritate. La fel au prioritate copiii care locuiesc în zona grădiniţeişi mai ales cei care urmează să meargă la şcoală" a declarat Natalia Filimon, inspector de specialitate la nivel preşcolar. La majoritatea grădiniţelor, perioada de înscriere s-a cam terminat. "Eu am afişat deja pentru părinţi ca să ştie că nu mai sunt locuri decât în condiţiile în care se răzgândesc sau copiii înscrişi la noi la toamnă vor pleca în altă parte. Se întâmplă acest lucru pentru că părinţii optează pentru două-trei locuri în grădiniţe, nu cumva să scape şi rămân pe dinafară copiii care nu au avut unde să se înscrie până la ora aceasta" a spus Silvia Durigu, directoarea grădiniţei cu program prelungit numărul 6 din Târgu-Mureş. Aşadar, în această perioadă un loc disponibil în grădiniţă poate fi găsit cu mare dificultate. Uneori se mai poate ivi câte un loc deoarece părinţii decid să nu îşi ducă încă micuţii la grădiniţă şi să îi lase acasă cu bunicii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite