„Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”. Întâlnire între elevi şi puşcăriaşi
0
Poliţia mureşeană derulează în parteneriat cu Penitenciarul Târgu Mureş un proiect de prevenire a delincvenţei juvenile intitulat „Deschide-ţi mintea, nu fi închis!”.
Proiectul se derulează în anul şcolar 2011-2012 şi constă în organizarea de întâlniri între grupuri de elevi de liceu şi persoane tinere aflate în stare privativă de libertate, având ca scop informarea elevilor asupra aspectelor legale ce ţin de infracţionalitate şi conştientizarea consecinţelor pe care le implică aceasta, în sensul descurajării comportamentului infracţional.
O astfel de întâlnire a fost organizată zilele trecute la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş. La activitate au participat 108 elevi din cadrul Grupului Şcolar „Ion Vlasiu” şi ai Colegiului Economic „Transilvania”, din clasele a IX-a şi a XII-a, care au manifestat un interes foarte ridicat faţă de toate aspectele prezentate.
Subiectele dezbătute au vizat aspecte legate de delincvenţa juvenilă, accentul fiind pus pe problematica violenţei, răspunderea penală a minorilor, fazele actului infracţional şi pragul delincvenţial, situaţii de victimizare în care pot fi implicaţi minorii şi măsuri de prevenire a acestora.