VIDEO 19 percheziţii în Motru. Ce au găsit oamenii legii în locuinţele suspecţilor de infracţiuni informatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

19 percheziţii domiciliare s-au desfăşurat, în această dimineaţă, la mai multe adrese din zona Motru. 16 persoane sunt bănuite de comiterea de infracţiuni informatice.

Suspecţii sunt acuzaţi de comiterea de infracţiuni informatice de tip spam, phishing şi root scan. Din cercetări a reieşit că, începând cu anul 2014, membrii grupării ar fi intrat în posesia unor date bancare confidenţiale, pe care le-ar fi folosit ilegal pentru a comanda online diferite produse ce erau ridicate din România şi Italia. Potrivit procurorii DIICOT Gorj, paguba care stabilită iniţial în acest dosar se ridică la aproximativ 100.000 de euro.

Ancheta este desfăşurată de către poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). 

Gruparea infracţională aflată în vizorul oamenilor legii se întinde şi în judeţe Dolj, Mehenţi, Timiş şi Constanţa , acolo unde au fost efectuate percheziţii. 

16 persoane, la audieri

În cauză, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fraudă informatică şi acces fără drept la un sistem informatic în scopul obţinerii de date informatice. La sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, au fost conduse, pentru audieri, 16 persoane. Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite