Târgu-Jiu: PORTRET/ Trăieşte vârsta pensiei în rondeluri
0Este pasionat de literatură şi de şah. Traian Dănescu a lucrat ca ziarist la mai multe publicaţii locale, iar acum este pensionar. Cea mai mare pasiune a fost şi rămâne literatura.
Fostul jurnalist doreşte să publice un volum de rondeluri cu teme diferite: „Aş dori să public o carte de rondeluri intitulată «Mai leagănă-mă, Doamne», cu trei capitole. Rondelurile au teme diverse de la probleme existenţiale până la cele sociale şi politice. Banii sunt principalul impediment pentru a publica cartea. Aş dori să găsesc sponsori pentru a mă ajuta în acest demers. Am deschis şi un cont la CEC: RO 68 CECEC 001946252573311“.
În anul 1968, când lucra ca redactor la ziarul Steagul Roşu din Petroşani, i-a apărut prima carte: un volum de versuri «Casa din adânc», care cuprindea şi poeziile distinse cu premiul I pe ţară al revistei «Tribuna». Următoarea carte sub semnătura lui Traian Dănescu a apărut peste 25 de ani. „În anul 1993 am publicat cartea «Trilogia sub dictatură», la editura Spicon din Cluj – Napoca, care a cuprins trei volume: «Ochiul de lanţ», «Puţul orb» şi «Reportaj sub tensiune»“, ne spune fostul ziarist. Peste zece ani, la editura «Casa Armatei» din Târgu-Jiu, Traian Dănescu a mai publicat o carte: «De ce omori fluturii, mamă».
Profesorul de română din liceu, un idol
A urmat Liceul Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu. „Dragostea pentru literatură mi-a fost insuflată de profesorul Stelian Sterescu. Primele versuri, un poem dedicat domnitorului Ioan Vodă cel Cumplit, i le-a citit lui şi m-a încurajat. A fost idolul meu din perioada adolescenţă“, ne povesteşte Traian Dănescu. După terminarea liceului a încercat să intre la facultate. „Am susţinut de nouă ori examen să intru la facultate, dar am fost respins pentru că eram fiu de muncitor care fusese deportat în Rusia şi ne aflam sub supraveghere Securităţii. Până la urmă, în anul 1958, am reuşit să intru la Institutul de Mine la Petroşani“, ne spune fostul ziarist. Înclinaţia către compoziţie literară şi-a spus cuvântul şi a început să colaboreze la ziarul local «Steagul Roşu», unde scria poezii şi reportaje din mină. „În timpul facultăţii, m-am înscris şi la Facultatea de filologie, secţia româno-franceză, a Universităţii Babes – Bolyai din Cluj, pe care am terminat-o cu o lucrare din folclor notată cu nota 10. În anul 1964 am terminat Institutul de Mine şi am rămas asistent universitar până în anul 1968, când am intrat redactor la ziarul «Steagul Roşu»“ rememorează Traian Dănescu.
Ziarist în Mehedinţi şi Gorj
Traian Dănescu a lucrat la publicaţiile locale din judeţele Mehedinţi şi Gorj. „Am urma şi cursurile de ziarist la Bucureşti, pentru că aveam nevoie de diplomă. Am lucrat la «Steagul Roşu» până în anul 1973, când m-am mutat la ziarul Viitorul din Drobeta Turnu Severin, unde am lucrat patru ani. În anul 1977, am venit ca jurnalist la ziarul «Gazeta Gorjului», unde am lucrat până în anul 1998, când am ieşit la pensie“.
PROFIL
Născut. 18 octombrie 1938, la Târgu-Jiu.
Studii. Facultatea de filologie, secţia română franceză, Cluj-Napoca.
Experienţă. A publicat primele poezii la vârsta de 15 ani.
Familie. Căsătorit, un fiu, doi nepoţi.
Ce-i place
„Sunt înnebunit după şah. Joc câte două partide de şah pe zi. Îmi plac oamenii buni la suflet. Eu cunosc omul invidios imediat. Nu suport răutatea şi invidia, care, după Dalai Lama, sunt cauzele nefericirii omului. Îmi place foarte muzica populară“.
Ce nu-i place
„Prefer bunătatea, generozitatea şi sinceritatea, evident legată de suflet. Îmi plac plimbările în mijlocul naturii. Ies să mă plimb prin pădure. Cel mai mult îmi place pădurea, pentru că este veşnică, pe când noi suntem vremelnici“.
Întrebări şi răspunsuri
Care au fost cele mai apropiate persoane din viaţa d-voastră?
Apropiaţi de suflte mi-au fost în această viaţă tata, Mihai Eminescu şi Iisus Christos. Eminescu este îngerul păzitor al literaturii şi al României. Tata era bun şi generos, exact ceea ce apreciez.
Şahul a fost mai mult decât o pasiune?
Am fost în echipa campioană a judeţului Gorj în campionatul interjudeţean pe echipe. Am partcipat la simultane organizate de campionii ţării: Florin Gheorghiu, Mihai Şubă şi Ciocâltea, la ultimul reuşind să fac o remiză.