Sindicatele cer declararea stării de urgenţă în sistemul energetic naţional şi reglementarea pieţei de energie

0
0
Liderii de sindicat din CEO solicită declararea stării de urgenţă                                             Foto: Arhivă
Liderii de sindicat din CEO solicită declararea stării de urgenţă                                             Foto: Arhivă

Reprezentanţii sindicali ai Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME) solicită reglementarea preţului la energie electrică. Liderii sindicali mai cer, totodată, şi declararea stării de urgenţă în sistemul energetic naţional.

Din FNME fac parte principalele sindicate din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România. 

„Cerem reglementarea preţului la energie, deoarece plafonarea care s-a impus este o pseudomăsură, deoarece plafonez preţul la energie dar, în acelaşi timp, tot din banii mei, din taxe şi impozite, tu plăteşti o plafonare la nişte băieţi care câştigă zeci de miliarde de lei. Cerem acest lucru, deoarece de ceva timp piaţa de energie din România nu funcţioneză. Am ajuns în piaţa de energie ca unii băieţi să aibă profituri mai mari decât în comerţul de armament mondial ilicit“, a spus Dumitru Pârvulescu, preşedintele FNME.

Solicită instituirea stării de urgenţă

De asemenea, sindicaliştii mai cer instituirea stării de urgenţă sistemul energetic naţional. 

,„Biroul executiv al sindicatelor asociate Federaţiei Naţionale Mine Energie şi Federaţia Univers au avut o întâlnire pentru a discuta ce reacţie vom avea în urma diverselor probleme cu care ne-am confruntat în ultimele luni. În urma acestei întâlniri, am ajuns la concluzia a de a trimite o solicitare primului-ministru pentru o întâlnire cu dumnealui, pentru instituirea stării de urgenţă sistemul energetic naţional, având la bază mai multe probleme. Cea mai importantă este aceea legată de renegocierea Planului de restructurare şi modificarea Ordonanţei privind decarbonarea, ţinând cont de contextul european“, a mai precizat Dumitru Pârvulescu.

„Vom avea probleme destul de mari“

Pîrvulescu avertizează că vor exista probleme în asigurarea energiei electrice pe perioada rece: „Peste puţin timp va veni iarna şi vom avea probleme destul de mari. Dacă pe perioada verii, colegii noştri din Bulgaria, care produc energie pe bază de cărbune, au fost binevoitori să ne dea energie, iarna nu ştiu dacă se va mai putea acest lucru“. 

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Istoric din Gorj, la cel mai important congres de istorie de la nivel mondial

Fraţii regăsiţi după 30 de ani datorită poliţiştilor. „Am sperat mereu să-l întâlnesc şi să-l strâng în braţe“ VIDEO

Târgu-Jiu


Ultimele știri
Cele mai citite