Salvatorul unui copil de zece ani, care s-a pierdut în pădure, premiat de Ministerul de Interne. De ce a fost deosebită operaţiunea de salvare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Paşetoniu a fost premiat de Ministerul Afacerilor Interne                                 Foto: MAI
Cristian Paşetoniu a fost premiat de Ministerul Afacerilor Interne                                 Foto: MAI

Un tânăr din municipiul Motru, judeţul Gorj, a fost premiat de către Ministerul Afacerilor Interne, pentru că a salvat un copil în vârstă de ani, cu dizabilităţi, care s-a pierdut în pădure.

Cristian Paşetoniu a primit distincţia „Placheta de onoare“ din parte ministrului Afacerilor Interne, Lucian Bode. Acesta a participat în mod voluntar la căutările unui copil cu probleme medicale care se pierduse într-o pădure din localitatea Vârtopu. Acesta a plecat de lângă mama sa. 

Cristian a reuşit să-l găsească pe copil la aproximativ nouă kilometri de locul dispariţiei, deşi se lăsase întunericul. Copilul tremura de frig, dar nu conştientiza pericolul în care se afla. Căutările au fost dificile pentru că băiatul nu răspundea la strigătele celor care îl căutau, ca urmare a problemelor medicale de care suferă. 

Mă bucur că este alături de familie şi că este sănătos

„Doresc să felicit Poliţia Română, cu ocazia zilei de 25 martie. Am participat la această misiune de salvare datorită comandantului Daniel Feţeanu. A fost un număr foarte mare de persoane care au ajutat la căutările pentru găsirea copilului. Mă bucur că este alături de familie şi că este sănătos“, a spus Cristian Paşetoniu.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Consiliul Judeţean Gorj a plătit peste trei milioane de lei pentru lucrări de deszăpezire fictive

Tenismenul gorjean Florin Mergea şi-a anunţat retragerea. „Ne vom concentra pe ghidarea şi consilierea tinerilor jucători“

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite