Primar sancţionat de poliţie pentru postările de pe Facebook. „Ultima dată i-am spus că este un nesimţit“
0
Primarul comunei Turburea, din judeţul Gorj, social-democratul Ion Bîrcă, a fost sancţionat cu avertisment de către poliţie pentru postările făcute pe Facebook.
Primarul Ion Bîrcă (PSD) a avut o dispută cu Victor Banţa, consilier judeţean PNL şi fost prefect de Gorj. Acesta a sesizat o serie de nereguli grave cu privire la depozitarea deşeurilor menajere în localitatea Turburea. Garda de Mediu Gorj a făcut verificări şi aspectele semnalate au fost confirmate, motiv pentru care Primăria comunei Turburea a fost amendată. A urmat o serie de declaraţii făcute de primarul Bîrcă pe Facebook, iar Victor Banţa i-a făcut primarului o sesizare la poliţie, în urma căruia edilul a fost sancţionat.
„Mi s-au adresat anumite injurii, dar m-am adresat poliţiei şi am primit răspuns că a fost sancţionat pentru nerespectarea Legii nr. 61 /199 cu privire limbajul civilizat, ordinea şi liniştea public. Din acest punct de vedere, poliţia a constatat şi a sancţionat, iar eu mă pot îndrepta în momentul de faţă împotriva domnului primar de la Turburea. Mă pot adresa instanţei civile pentru daune morale“, spus consilierul judeţean Victor Banţa
„Am recunoscut că am făcut asta“
Primarul recunoaşte că l-a jignit pe fostul prefect, dar susţine că şi el a depus o plângere penală împotriva lui Banţa: „I-am răspuns domnului Banţa că cele spuse de ele nu sunt adevărate şi sunt nişte aberaţii. Printre altele, i-am spus acolo că a fost un prefect de catifea. Ultima dată i-am spus că este un nesimţit. Un fost prefect să vină din Târgu Jiu şi să umble prin Turburea pe vale a fost prea de tot. Am luat un avertisment. Eu am recunoscut că am făcut asta, dar şi eu i-am făcut o plângere penală dumnealui“.