Primar din Gorj, mesaj jignitor pentru românii din diaspora: „Nişte gunoaie, spălători de bude în Occident“. Cum se apără edilul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cosmin Pigui, primarul comunei Peştişani, din judeţul Gorj, a răspuns miercuri pe Facebook unui membru al comunităţii românilor din Milano numindu-i pe românii stabiliţi în străinătate „nişte gunoaie, slugi occidentale, paraziţi”. Primarul a spus presei că postarea nu-i aparţine şi că a fost creat un cont în numele lui pentru a-i atribui declaraţii false sau scoase din context.

„Unul dintre cele mai infecte personaje din PSD este limbricul de primar din comuna mea natală: Pigui Cosmin este primarul comunei Peştişani şi se adresează aşa celor plecaţi ìn afara ţării!”, a semnalat un membru al comunităţii românilor din Milano.

„Hai sictir, ălora care vă daţi cu părerea, dar nu trăiţi în România. Nişte gunoaie, slugi occidentale, paraziţi! Ruşine! Mă iau cu orice gunoi plecat din ţară de piept! Nu vă e ruşine? Aţi fost şcoliţi cu bani româneşti, nu plătiţi impozite în ţara asta, dar vă daţi cu părerea. V-aţi dat bacalaureatul? M-am săturat de bovinele care-şi dau cu părerea despre ţară şi locuiesc afară. Spălători de bude în occident. Nu mă umiliţi voi pe mine şi nici pe aleşii mei”, ar fi scris Cosmin Pigui pe Facebook

Întrebat de un reporter Mediafax citat de româniprinlune.info despre aceste mesaje, primarul PSD a spus că nu a scris aşa ceva.

„La Peştişani e creat un cerc foarte puternic, un grup care lucrează foarte puternic împotriva mea pe Facebook şi sunt creaţii. Eu sunt foarte puternic atacat, mi-au făcut conturi false, cel puţin cinci-şase conturi şi de un an mă toacă întruna. Îmi scot din context, fac tot felul de falsuri. Nu am scris eu aşa ceva. Nu este pe contul meu. Să dezmint ce nu am spus. Am început să adun din postările care sunt pe Facebook pentru a face plângere. Contul e cu numele meu”, a declarat primarul din Peştişani.

Încă un primar pesedist care-i consideră pe fraţii din Diaspora „gunoaie” etc. Astea sunt învăţăturile de la partid, aşa arată manualul PSD de propagandă. Nu că nu ştiam, dar… e încă o dovadă că ei nu pricep nimic din ţara asta, a reacţionat europarlamentarul PNL Rareş Bogan pe Facebook.

Imagine indisponibilă
Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite