Ecologiştii se opun strămutării satului Runcurelu ca urmare a lucrărilor miniere. Au înaintat o solicitare primului ministru Dacian Cioloş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Organizaţiile ecologiste se opun strămutării satului Runcurelu, ca urmare a lucrărilor de exploatare a cărbunelui.

Greenpeace şi Bankwatch au transmis astăzi primului-ministru Dacian Cioloş o solicitare de revocare  a HG 960/09.12.2015 , act normativ privind aprobarea amplasamentului carierei de lignit Jilţ Nord şi declanşarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată situate în coridorul lucrării de utilitate publică. Alături de scrisoare, organizaţiile au comunicat premierului un memoriu  al locuitorilor din Runcurel, sat ce urmează să fie evacuat şi distrus pentru extinderea carierei de alimentare cu cărbune a termocentralei Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO).  „Greenpeace şi Bankwatch cer Prim-ministrului revocarea Hotărârii de Guvern pentru exproprierea abuzivă a sătenilor din Gorj în vederea extinderii carierelor de lignit“.

Ecologiştii au vorbit cu localnicii din Runcurelu

În perioada 9-10 şi 23-24 ianuarie, organizaţiile Greenpeace şi Bankwatch au vizitat zona şi au ascultat nemulţumirile localnicilor. „Principalele probleme semnalate de aceştia sunt legate de condiţiile complet injuste pentru compensarea proprietăţilor şi de lipsa de sprijin din partea propriei primării ce ar trebui să îi ajute cu actele de proprietate. În plus, sătenii au reale îngrijorări despre realizarea strămutării stipulate în studiul de evaluare realizat de CEO“, se arată într-un comunicat de presă.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite