Doi gorjeni, trimiși în judecată pentru tentativă de omor, după trei ani de la producerea faptei

0
Publicat:

Doi gorjeni au fost trimiși în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, victima fiind lovită bestial cu pumnii și cu picioarele.

Victima a fost lovită cu pumnii și picioarele în zona toracică Foto: Arhivă
Victima a fost lovită cu pumnii și picioarele în zona toracică Foto: Arhivă

Doi gorjeni au fost trimiși în judecată de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Aceștia au lovit o persoană pe o stradă din municipiul Motru cu pumnii și cu picioarele, iar prin leziunile produse i-au pus în pericol viața victimei.

Pe fondul unui conflict verbal și fizic cu persoana vătămată, au doborât-o prin aplicarea de lovituri, în timp ce aceasta se afla într-o poziție de evidentă vulnerabilitate, fiind căzută la sol fără puterea de a se opune și au lovit-o în mod repetat cu pumnii și mai ales cu picioare, în special în zona toracică, producându-i leziuni grave, care i-au pus în primejdie viața (fracturi costale bilaterale cu leziuni pulmonare și apariția hemopneumotoraxului stâng, care, dacă nu ar fi fost puncționat și evacuat, ar fi condus la insuficientă respiratorie acută și deces, ... datorată acumulării de sânge și aer în torace, așa cum rezultă din certificatul medico-legal eliberat de SML Gorj)“, conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Cercetările au fost îngreunate de un martor

Fapta a avut loc în urmă cu aproximativ trei ani, însă ancheta penală a fost finalizată abia acum, și pentru că o femeie a făcut mărturii mincinoase, iar cercetările au fost îngreunate. Martora a devenit inculpat, fiind trimisă și ea în judecată pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă. 

Procurorul de caz consideră că cei doi au avut intenția de a ucide victima, pentru că loviturile au fost aplicate în zona abdominală, fiind vizate anumite organe, iar numărul acestora a fost foarte mare. De asemenea, intensitatea loviturilor a fost ridicată, aspecte consemnate în actele medicale.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite