Cum a luat fiinţă „spitalul nemernicilor săraci“  din Bucureşti. Doctorul în filosofie şi medicină venit în ajutorul bolnavilor fără venituri

Spitalul „Filantropia“ a fost înfiinţat de un român macedonean la începutul secolului al XVIII-lea la mănăstirea Colţea de spătarul Mihail Cantacuzino

În Bucureşti existau, pe la 1800, două spitale, unul ridicat la începutul secolului al XVIII-lea la mănăstirea Colţea de spătarul Mihail Cantacuzino şi spitalul de la Pantelimon, construit de Grigore Ghica, la mijlocul aceluiaşi veac. Ca urmare a creşterii numărului populaţiei şi al răniţilor din confrunătirile armate, construirea unui nou spital a devenit o necesitate. În acest context, a fost ridicat noul spital, care a purtat diferite nume, cum, ar fi „spitalul nemernicilor săraci“ sau al „Iubirii de oameni“ şi, în final al „Filantropiei“.

„Întemeietorul spitalului a fost dr. Constantin sau Constandinache Caracaş (n. Satişte, sangiacul Monastir, 1773 - m. Bucureşti, 31.X.1828, de ciumă) român macedonean, student al Universităţii vieneze, doctor în filozofie şi medicină (Viena 1800); revenit în Bucureşti, practică medicina alături de tatăl său, dr. Dimitrie Caracaş, la Spitalul Pantelimon; introduce, alături de dr. C. Darvari şi S. Filitti, vaccinul antivariolic (1800); numit medic al oraşului Bucureşti (din 1804, la moartea tatălui său); în timpul ocupaţiei ruse (1806-1812) participă activ la combaterea epidemiilor, pentru meritele sale fiind decorat cu ordinul „Sf. Vladimir" şi i s-a dat titlul de „Nadvornâi Sovietnik" (consilier de curte)“, a prezentat istoricul Liliana Nicoleta Hanganu în studiul „Din istoria unui vechi aşezământ medical Spitalul Filantropia“. 

Spitalul a fost deschis într-o fostă  fabrică de postav

 În anul 1810, dr. Constantin Caracaş a propus marelui logofăt Grigore Băleanu, agă al poliţiei oraşului Bucureşti, deschiderea unei subscripţii publice în vederea înfiinţării unui spital pentru bolnavii fără venituri. Spitalul a fost deschis în anul următor în incinta oraşului, dar ulterior, a fost mutat în afară, într-o clădire veche, fostă fabrică de postav, situată în Grozăveşti. După un timp, numărul bolnavilor era foarte mare comparativ cu cel al paturilor şi s-a căzut de acord că este nevoie de construirea unui nou spital. Logofătul Grigore Băleanu a avut cea mai mare contribuţie, în bani, materiale de construcţie, dar mai ales cu terenul de lângă Cişmeaua Mavrogheni. printre cei care au contribuit cu fonduri se numără: banul Radu Golescu, logofătul Gheorghe Golescu, vornicul Nicolae Văcărescu, aga Constantin Golescu, băneasa Safta Brâncoveanu etc.

Construirea clădirii a început în anul 1813, în proiectul iniţial fiind prevăzută cu parter şi etaj. „Se urmărea astfel crearea unui spital civil modern, asemănător celor în care practicase medicina în studenţie, la Viena, dr. Caracaş. (...) Prin hrisovul domnesc din 30 iulie 1813,menţionat mai sus, Caragea îi numeşte pe dr. Caracaş şi pe Grigore Băleanu ctitori şi epitropi pe viaţă. Pentru noul spital, domnia a acordat o serie de avantaje, prin hrisoavele din 27 iulie 1813, 20 martie 1814, 28 mai 1814, dintre care, cele mai importante au fost veniturile mănăstirilor Arnota şi Govora. Datorită greutăţilor ivite în urma izbucnirii ciumei („ciuma lui Caragea"), a fost ridicat numai parterul, finalizat şi dat în folosinţă în anul 1815“, se menţionează în lucrarea „Din istoria unui vechi aşezământ medical Spitalul Filantropia“.

Spitalul a intrat în declin în anul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu

Clădirea avea 20 de camere, dintre care opt pentru bolnavi, restul fiind locuinţe pentru personalul medical şi administrativ. „Elementul arhitectonic caracteristic era o impunătoare galerie, adevărată „alee adăpostită", care se întindea de-a lungul faţadei, pe o lungime de 52 de stânjeni şi o lăţime de 9,5 stânjeni, prevăzută cu 30 de ferestre. Aici puteau fi adăpostiţi între 60 şi 90 de bolnavi“, mai menţionează istoricul.

Spitalul Filantropia era, la vremea respectivă, un modern stabiliment, construit prin contribuţie publică, ce primea bolnavi de ambele sexe.

În anul 1821, în timpul revoluţiei lui Tudor Vladimirescu, multe persoane care erau implicate în susţinerea spitalului s-au retras ca urmare a vremurilor tulburi. Chiar şi dr. Caracaş s-a retras în Transilvania, activitatea spitalului a intrat în declin. Când s-a întors, a găsit a găsit terminat un pavilion de băi, construit prin donaţiile oferite de marea băneasă Safta Brâncoveanu, soţia banului Grigore Basarab Brâncoveanu. „Dr. Constantin Caracaş s-a îngrijit şi de stabilirea unui regulament de funcţionare a spitalului, primul de acest fel din istoria medicinii româneşti, prin care bolnavul devine principalul personaj, în jurul căruia se organizează activitatea spitalicească. Regulamentul, alcătuit după modelul celor austriece, avea 77 de articole şi a fost aplicat din aprilie 1817. Ca şi în celelalte spitale din Ţara Românească, primirea bolnavilor se făcea fără distincţie «de naţionalitate, clasă,religie sau patimă» şi fără plată. Venitul iniţial a fost de 30.OOO de lei, în 1815“, arată istoricul Liliana Nicoleta Hanganu. 

Modernizări ale spitalului

 Între 1834-1839, Spitalul Filantropia a trecut printr-o reparaţie generală şi extinderi. S-a construit o clădire pentru maternitate şi zidul de incintă. În anul 1847 se înfiinţează două încăperi speciale pentru bolile molipsitoare.

Între 1848 şi 1851-1853, spitalul a fost ocupat de trupele ruseşti, cantonate în Bucureşti, iar în 1854 a primit soldaţi austrieci bolnavi.

În anul 1853 sunt luminate coridoarele cu petrol, fiind înlocuite lumânările. În anul 1857 a fost creat un serviciu de oftalmologie de către dr. Carol Widmann, cu 30 de paturi.

În anul 1859, Spitalul Filantropia ajunge la 145 de paturi ca urmare a desfiinţării spitalului Ilfov pentru „boli lumeşti". În acelaşi ani, se organizează două secţii: medicală, condusă de dr. G. Cariadi, şi chirurgicală, condusă de dr. A. Grunau, ambii medici primari. 

Transformat în spital de război

 În 1871 s-a adăugat un etaj părţii din mijloc şi a fost reparat paraclisul. „În 1877/1878, în timpul Războiului de independenţă, Spitalul Filantropia a fost transformat aproape în întregime în spital militar, construindu-se în curte trei barăci pentru îngrijirea a 90 de bolnavi (în total, se dispunea de 170 de paturi). În 1878, la Spitalul Filantropia, prin detaşarea a încă trei medici, lucrau: cinci medici, şase elevi interni, 14 funcţionari, 34 de îngrijitoare şi personal de serviciu. În condiţiile de război s-au aplicat metodele chirurgiei de război, în special de dr. L. Fialla“, se menţionează în lucrarea „Din istoria unui vechi aşezământ medical Spitalul Filantropia“.

Modernizări ale spitalului

Până la sfârşitul secolului al XIX-lea s-au realizat o serie de modernizări: prin donaţiile făcute de soţii Răducanu şi Elena Simonidi, s-a construit un pavilion separat, în curtea spitalului, pentru 20 de paturi; s-a realizat un nou local al Maternităţii, s-a efectuat o restaurare completă, în anul 1890, s-a construit o clădire în care a fost amenajată o spălătorie mecanică, s-a introdus iluminatul electric, s-au desfăşurat vaste lucrări de canalizare, alimentare cu apă, s-au construit noi localuri destinate personalului, o clădire specială pentru consultaţii, un laborator pentru analize.

„La 1899, Spitalul Filantropia avea şase servicii: două medicale, câte unul chirurgical, ginecologic, urologic şi de consultaţii, cu un total de 235 paturi. Planul Spitalului Filantropia, după Planul oraşului Bucureşti lucrat de Institutul geografic al armatei pentru primăria Capitalei“, menţionează istoricul Liliana Nicoleta Hanganu.

În anul 1925 s-au adăugat noi clădiri, prin construirea de pavilioane, în următorul an începând lucrările de ridicare a clinicii medicale III.

„Spitalul Filantropia, «opera dr. Constantin Caracaş», primul spital modern civil, are o valoare istorică, arhitectonică şi instituţională incontestabilă; menţinerea, restaurarea şi integrarea vechilor clădiri într-o arhitectură modernă reprezintă un act civic în regăsirea trecutului“, conchide istoricul.