Canotoarea Denisa Tâvescu și fosta atletă Constantina Diță au lucrări de artă stradală în Târgu Jiu

0
Publicat:

Două dintre lucrările realizate în cadrul Festivalului de artă stradală Strad Art de la Târgu Jiu sunt dedicate sportivelor Constantina Diță, campioană olimpică la maraton, și Denisei Tâlvescu, campioană europeană și mondială la canotaj.

Artă stradală în Târgu Jiu FOTO Alin Ion
Artă stradală în Târgu Jiu FOTO Alin Ion

Chipul Constantinei Diță a fost desenat pe peretele unei clădiri din zona centrală a municipiului Târgu Jiu. Lucrarea a fost realizată de artistul Mazerschi Sergiu Georgian.

Constantina Diță se află în SUA, acolo unde trăiește, dar a transmis un mesaj pe pagina ei de Facebook: „Sunt onorată și totodată foarte bucuroasă că am făcut parte din proiectul Strad-ART din Tg-Jiu. Din păcate nu pot fi prezentă la festival , deoarece in această perioadă mă aflu in America, dar cu siguranță mă voi întoarce în octombrie și abia aștept să ajung in orașul care m-a format ca sportivă de performanță și să fac turul operelor stradale din acest an. Prin acest proiect sper să inspir cât mai mulți copii și tineri să facă sport.

Sportul de performanță nu înseamnă doar sacrificiu, un sportiv prin sportul de performanță învață să câștige dar să și piardă, să fie organizat, să socializeze, să-și învingă frica, să aibă o alimentație sănătoasă, etc….

Doresc să mulțumesc artistului Mazerschi Sergiu Georgian, care prin talentul și creativitatea lui, face lucrări performante și mă simt onorată că fac parte din aceste lucrări“.

Constantina Diță este originară din comuna Turburea, județul Gorj, și a început sportul de performanță la un club sportiv din Târgu Jiu. Ea a câștigat medalia de aur la Maraton la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, fiind și cea mai vârstnică sportivă din istorie care a câștigat această probă.

„S-au transmis mesaje valoroase pentru comunitate“

De asemenea, numele canotoarei Denisa Tâlvescu a fost desenat pe un autobuz, alături de alte însemna specifice acestui sport.

303410601 5433014490125129 3436923010063979237 n jpg

„Mă bucur foarte mult că am făcut parte din proiectul Strad-art și mă mândresc cu faptul că și eu sunt un motiv de inspirație pentru oamenii minunați care fac magie prin creativitatea și talentul lor.

Deși nu am putut fi prezentă la festival în această perioadă (pregătirea noastră pentru Campionatul Mondial de la Racice este în plină desfășurare), aștept cu nerăbdare să ajung acasă pentru a putea face turul operelor din acest an și a le putea aprecia cu adevărat.

Sunt recunoscătoare că ceea ce am reușit să construiesc în anii de activitate sportivă a devenit «inspirație» pentru una din lucrările acestei ediții și aș dori să îi mulțumesc artistului și omului Sergiu Mazerschi pentru pasiunea și implicarea de care a dat dovadă în realizarea proiectului. Datorită lui Adrian Oniga și oamenilor implicați în organizarea acestui festival cred că suntem mai aproape de a mișca lucrurile într-o direcție pozitivă și sănătoasă, ajungând astfel să insuflăm cât mai multor adulți și copii dorința de a fi mai buni în orice activitate întreprind, mai sănătoși, mai atenți la sine și la comunitatea din care fac parte.

Drumul performanței nu este ușor și este lipsit de certitudini, însă oferă în schimbul sacrificiilor o educație, îți oferă o valoare morală care nu se poate «număra» în medaliile sau titlurile obținute, ci în modul în care obișnuiești să abordezi imposibilul, ceea ce nu a mai fost făcut până acum, greul și provocările cotidiene, pe scurt - viața.

Știind ca o imagine exprimă ceea ce 1.000 de cuvinte nu reușesc, cred că în Târgu-Jiu, prin intermediul festivalului Strad-Art, s-au transmis mesaje valoroase pentru comunitatea din care mă mândresc că fac parte“.

Denisa Tâlvescu locuiește în Târgu Jiu.

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite