Accident de muncă la Complexul Energetic Oltenia. Un lăcătuș mecanic de 34 de ani a fost rănit grav

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grav accident de muncă a avut loc la cariera minieră Pinoasa, din județul Gorj, care face parte din Complexul Energetic Oltenia. Un lăcătuș mecanic de 34 de ani a fost rănit și a ajuns la spital.

Accidentul a avut loc la cariera Pinoasa di cadrul CEO FOTO: Mediafax
Accidentul a avut loc la cariera Pinoasa di cadrul CEO FOTO: Mediafax

Incidentul a avut loc în noaptea de 7 spre 8 noiembrie. 

În data de 08.11.2023 , orele 01:55( schimbul 3) un lăcătuș mecanic , în vârstă de 34 ani, în timp ce executa sarcini de serviciu a fost accidentat aflându-se în apropierea unui echipament de muncă de unde s-a rupt o ancoră se susținere a echipamentului. Victima a fost transportată la Spitalul din Rovinari, iar, ulterior, la Spitalul de Urgență Tg -Jiu în vederea acordării de îngrijiri medicale. Evenimentul a fost comunicat instituției noastre. Conform legislației în vigoare evenimentul va fi cercetat de către o comisie nominalizată de către angajator și avizat de către instituția noastră“, au transmis reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj.

Poliția are o altă variantă

Și polițiștii au deschis o anchetă, pentru a constata ce s-a întâmplat. Oamenii legii susțin o altă variantă, că bărbatul s-a dezechilibrat și a căzut pe banda transportoare. „Polițiști din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Rovinari au fost sesizați prin apelul 112, de către o femeie de 54 de ani, din orașul Rovinari, despre la faptul că într-o carieră minieră, din satul Pinoasa, ar fi avut loc un accident de muncă. Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că un bărbat de 34 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce desfășura activități de supraveghere a unei benzi transportoare de steril, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe banda transportoare. Bărbatul a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și nerespectarea măsurilor de securitate şi sănătate în muncă“, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Gorj.

Victima se află internată în Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu în stare stabilă. „A fost adus azi noapte și a rămas internat la Chirurgie 2. Starea sa este stabilă, nu s a intervenit chirurgical pentru că nu a fost nevoie. Are mai multe traumatisme; a rămas internat pentru tratament și supraveghere medicală“, a precizat Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. 

Târgu-Jiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite