Pistoalele cu electroșocuri: Poliția Română le are în dotare, dar nu le poate folosi din cauza lipsei de proceduri
0Deși au fost înarmați cu pistoale cu electroșocuri, polițiștii nu au voie să le folosească deoarece, teoretic, nu există procedura oficială de intervenție, document ce ar trebui emis de șeful Poliției Române.
Deși au primit câteva zeci de dispozitive cu electroșocuri de tip taser – un mijloc neletal pentru imobilizarea infractorilor, care se află în dotarea forțelor de ordine moderne din toată lumea –, polițiștii nu le pot utiliza pentru că responsabilii Poliției Române nu au pus la punct și procedura de folosire a acestora.
După ce Poliția Română a achiziționat în 2020 peste zece mii de bastoane cu electroșocuri, care ulterior s-au dovedit total inutile pentru că erau de proastă calitate, sindicaliștii din poliție au decis să acționeze și au demarat o serie de demersuri pentru a se dota cu mijloace nelatale de imobilizare a infractorilor. Astfel, Sindicatul Polițiștilor Europeni EUROPOL a încheiat un parteneriat cu o entitate privată, înțelegere în urma căreia la Poliția Capitalei au ajuns 40 de dispozitive cu electroșocuri de tip taser. „Avantajul utilizării acestor noi mijloace este reprezentat de riscul scăzut de vătămare, atât în privința agresorilor, cât și a polițiștilor, dar și de posibilitatea de imobilizare eficientă a persoanelor care reprezintă un pericol pentru sine sau pentru cei din jur“, a comunicat EUROPOL.
Nu există procedura de intervenție
300 de polițiști au fost instruiți cu privire la caracteristicile și utilizarea dispozitivelor, dar acestea nu au ajuns nici până azi în dotarea agenților care intervin la cazuri în teren. Gabriel Gârniţă, preşedintele Sindicatului Democratic al Poliţiştilor SIDEPOL, o altă entitate care are în derulare mai multe demersuri pentru a aduce în dotarea agenților dispozitive taser, a explicat pentru „Adevărul“ de ce agenții nu pot utiliza acum dispozitive cu electroșocuri de tip taser primite în folosință. „Practic, nu există o procedură de lucru cu aceste dispozitive. Conform legii aflate în vigoare, ele pot fi utilizate în timpul intervențiilor, dar numai conform unei proceduri, iar aceasta nu a fost emisă. Lucrurile sunt mai complicate aici. Procedura este emisă de inspectorul general al Poliției Române, dar numai după avizul Direcției Medicale. Asta pentru că, deși neletale, în principiu, dispozitivele de tip taser pot vătăma unele persoane care au anumite particularități. Tocmai aceste particularități trebuie menționate de Direcția Medicală în document. În procedură se va spune, practic, împotriva căror persoane nu trebuie folosit acest dispozitiv. Statistic, cu proceduri respectate, accidente se pot întâmpla o dată la un milion“ a subliniat Gabriel Gârniţă.
Conform experților, taserul funcționează pe principiul unui pistol obișnuit, cu particularitatea că nu utilizează gloanțe, ci un șoc electric paralizant și nu este letal. Pentru utilizarea lui se apasă pe trăgaci, iar din interiorul lui sunt propulsate două sonde electrice. În momentul în care taserul formează un circuit închis cu organismul uman, acesta din urmă primește un șoc circulant de 1.200 V. Totuși, ceea ce dă puterea necesară pentru a doborî un om nu constă în cei doi acumulatori Li-ion, ci într-un transformator care produce o tensiune inițială de 50.000 V, care este suficientă pentru a întrerupe comunicarea dintre sistemul nervos central și principalii mușchi locomotori, paralizând temporar suspectul, menționează specialiștii.
Unele bastoane au venit direct defecte
Președintele SIDEPOL a explicat că bastoanele cu electroșocuri achiziționate în urmă cu trei ani erau total inutile polițiștilor din teren. „În primul rând, nu aveau nicio logică. Trebuia să stai prea aproape de potențialul infractor ca să le utilizezi, deci își pierdeau însăși calitatea de a ne proteja. Practic, agentul interacționa direct cu suspectul cu toate pericolele de rigoare. În oglindă, un taser se utilizează de la 6 sau chiar 7 metri, iar intervenția se efectuează în condiții mult mai sigure. Pe de altă parte, în mare parte, aceste bastoane nu au funcționat încă din prima fază, iar cele care să spunem că funcționau nu aveau prea mare efect, nu imobilizau potențialul infractor. Nu puneau suspectul la punct, practic. În plus, erau de o calitate execrabilă, după două sau cel mult trei luni au refuzat să mai funcționeze. Colegii mei, majoritatea, le-au și predat ca să nu le mai țină pe inventar, iar restul au fost retrase din uz, oricum“, a precizat Gabriel Gârniţă.
Polițist de 28 de ani, înjunghiat de un băiat cu probleme psihice
Sindicaliștii spun că dacă un tânăr polițist de 28 de ani din Ilfov ar fi fost înarmat cu un asemenea pistol când a intervenit într-un scandal provocat de un copil cu probleme psihice, astăzi nu s-ar mai fi aflat internat în spital.
Acesta a fost înjunghiat, luni seară, în piept, de un băiat de 14 ani pe care familia voia să-l interneze pentru depresie. Polițistul venise la adresa familiei în sprijinul echipajului de la ambulanță, care trebuia să-l preia pe băiat. Într-o criză de furie, adolescentul l-a atacat pe polițist cu un cuțit. Procurorii din Ilfov au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor. Apelul la 112 a fost făcut, luni seară, în jurul orei 21.30, atunci când o familie din comuna Berceni a cerut ajutorul autorităților cu privire la fiul lor de 14 ani. Băiatul ar suferi de depresie, iar părinții s-au temut să nu-și facă rău. Sfătuiți de medicul copilului, au decis să-l interneze într-un centru de specialitate, doar că băiatul a început să facă scandal. A fost chemat în ajutor un echipaj de poliție. În momentul în care echipajul de poliție a ajuns la adresă, pentru a interveni, unul dintre polițiști a fost lovit în zona pieptului de către băiat. Polițistul rănit a primit îngrijiri medicale de la personalul unei ambulanțe și a fost transportat apoi la spital. „Dacă în acest caz, deosebit de grav, unul dintre polițiști ar fi avut un dispozitiv cu electroșocuri, nu ar fi ajuns să-i fie pusă viața în pericol. Este doar o perioadă de timp până când vom avea cazuri de agresiuni și în București, iar polițiștii nu se vor putea apăra pentru că incompetența managerială este la ordinea zilei în Poliția Română“, atrag atenția polițiștii din Sindicatul Europol.
Pentru imobilizarea persoanelor violente, polițiștii trebuie să folosească în mod gradual forța fizică și instrumentele din dotare, explică fostul șef al Poliției Capitalei, Lucian Guran. „Situații de acest gen se întâlnesc mai des cu ocazia intervenției la evenimente precum scandaluri în locuințe sau locuri publice, altercații între mai multe persoane, prinderea unor persoane urmărite sau prinderea în flagrant a infractorilor. În astfel de cazuri, deosebit de utile sunt atât bastoanele cu electroșocuri, dar mai ales pistoalele cu electroșocuri. De exemplu, în situația din Ilfov, adolescentul avea asupra lui o armă cu care a și reușit să rănească un polițist. Dacă acesta din urmă ar fi avut un astfel de dispozitiv când a intervenit, cu siguranță nu se mai ajungea aici. Utilizarea bastonului cu electroșocuri sau a taserului prezintă un grad mai mare de siguranță și pentru agresor. Una este să fii imobilizat cu electroșocuri și alta este să fii împușcat cu un glonț“, arată acesta.