Zece lucruri mai puţin cunoscute despre Brâncoveanu, domnitorul care a murit alături de fiii lui în lupta pentru credinţă. A fost sau nu mason?

Constantin Brâncoveanu a domnit în Ţara Românească între anii 1688 şi 1714, având una dintre cele mai lungi domnii din istoria Principatelor Române. În timpul domniei sale, Ţara Românească a cunoscut o lungă perioadă de pace, de înflorire culturală şi de dezvoltare a vieţii spirituale, iar el a ajuns să fie canonizat datorită martiriului său şi al celor patru fii ai săi, ucişi de otomani chiar în faţa sa.

Mare boier, nepot al domnului Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu a moştenit şi a sporit o avere considerabilă, care consta din proprietăţi imobile, bunuri mobile şi din sume de bani depuse în bănci din străinătate. În urma sa au rămasmulte ctitorii religioase cu un stil arhitectural ce-i poartă numele.

Adevărul vă prezintă 10 lucruri mai putin ştiute despre domnitorul Ţării Româneşti şi despre lupta lui pentru credinţă.

1. Unde s-a născut Constantin Brâncoveanu 

Constantin Brâncoveanu s-a născut în anul 1654, la Brâncoveni (actualmente comună în judeţul Olt), într-o veche familie boierească. Era fiul lui Matei Brâncoveanu şi al Stancăi (Cantacuzino), sora domnitorului Şerban Cantacuzino. Rămânând orfan de tată la vârsta de doar un an, a fost crescut de un unchi al său, stolnicul Constantin Cantacuzino (un reprezentat de seamă al culturii umaniste în spaţiul românesc), care i-a oferit o educaţie aleasă pentru acele vremuri, învăţând, printre altele, greaca, latina şi slavona. Căsătorit cu Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popeşti, Constantin Brâncoveanu a avut cu aceasta patru fii: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi şapte fiice: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Anca, Bălaşa şi Smaranda.

2. “Stilul brâncovenesc”

În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârşit şi bun administrator al avuţiilor ţării. El a avut o perioadă în care a construit foarte multe construcţii religioase şi laice, îmbinând armonios în arhitectură, pictură murală şi sculptură tradiţia autohtonă, stilul neobizantin şi ideile novatoare ale renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit “stilul brâncovenesc”. 

Stilul neoromânesc in arhitectură, ce s-a manifestat in perioada modernă, intre sfârsitul sec. 19 si instaurarea comunismului, este bazat pe o multitudine de surse din cadrul regiunilor româneşti, cea mai importantă reprezentare având-o bisericile şi palatele construite în Ţara Româneasca, în perioada centrată pe domnia voievodului Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714) al Ţării Româneşti.

3. Întemeietorul Academiei Domneşti din Bucureşti

Academia Domnească de la Bucureşti a fost o şcoală superioară având ca limbă de predare greaca veche, întemeiată la 1694 de către domnul Constantin Brâncoveanu (1688-1714), în clădirile de la mănăstirea "Sf. Sava". Învăţământul filosofic se făcea după cursurile lui Teophilos Korydalleus.

Reorganizată în timpul domniei lui Alexandru Ipsilanti, Academia Domnească - grecească din Bucureşti a devenit un important centru de cultură grecească. În procesul dezvoltării conştiinţei şi culturii naţionale, şi o dată cu începutul luptei pentru un învăţământ cu limba de predare română, Academia din Bucureşti s-a destrămat. În anul 1818 s-au deschis, în clădirea ei, prima instituţie superioară de învăţământ în limba română, sub conducerea lui Gheorghe Lazăr. 

4. Cele mai importante ctitorii brâncoveneşti

Constantin Brâncoveanu a fost unul dintre cei mai mari ctitori de biserici şi mănăstiri din ţările române. Încă înainte de a ajunge domnitor, el a ridicat două biserici, una la Potlogi, Dâmboviţa şi alta la Mogoşoaia, lângă Bucureşti. După ce s-a urcat pe tronul Ţării Româneşti, Brâncoveanu a mai ctitorit tot în Bucureşti încă trei biserici, pe locul unora mai vechi: biserica Sfântul Ioan cel Mare sau „Grecesc”, demolată în secolul trecut, biserica mănăstirii Sfântul Sava, demolată în secolul trecut şi Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, existentă şi azi în centrul capitalei, recent restaurată. În această din urmă biserică au fost depuse şi osemintele ctitorului, în anul 1720, aduse în ascuns de la Constantinopol, de către soţia sa, doamna Marica. 

A mai zidit o biserică în satul Doiceşti, Dâmboviţa - în 1706. Împreună cu unchiul său, spătarul Mihai Cantacuzino, a ridicat mănăstirea din Râmnicu Sărat, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, închinată mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai. În vara anului 1690, Constantin Brâncoveanu a pus piatra de temelie a celei mai de seamă din ctitoriile sale: Mănăstirea Horezu (sau „Hurezi”), cu hramul Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena. 

Printre alte biserici şi mănăstiri ctitorite sau refăcute de binecredinciosul voievod, trebuie amintite: Mănăstirea Sâmbăta de Sus, Mănăstirea Surpatele, Mănăstirea Polovragi şi Mănăstirea Turnu din Târgşoru Vechi, Prahova.

5. Domnitor creştin. Cum şi-a pierdut cei patru băieţi: „Doamne, fie voia Ta!”

În 1714, pe 15 august, a fost martirizat de către turci, la Istanbul, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei), precum şi cu sfetnicul său Ianache Văcărescu. Cu toţii sunt prăznuiţi pe 16 august, sub numele de Sfinţii martiri Brâncoveni. 

După mazilirea sa, din anul 1714, Constantin Brâncoveanu a fost dus la Istanbul şi închis la Edicule, împreună cu familia sa. El a fost acuzat de relaţii ascunse cu duşmanii Porţii Otomane (marile puteri creştine din acea vreme: Rusia, Polonia, Austria şi Veneţia), de corespondenţa sa cu Viena si Moscova (cărora le-ar fi furnizat informaţii secrete despre turci), de cumpărarea de moşii şi construirea unor palate în străinătate (în Transilvania), de depunerea de bani în băncile din Viena şi Veneţia, precum şi de baterea de monede purtând chipul său.

Pentru a i se cruţa viaţa, i s-au cerut 20.000 de pungi cu aur (aproximativ 11 milioane de galbeni), o sumă imposibilă chiar şi pentru „beiul de aur”, cum era poreclit Brâncoveanu la Istanbul.

Pe 15 august 1714, când creştinii pomeneau Adormirea Maicii Domnului, chiar în ziua în care voievodul împlinea 60 de ani, a fost adus, împreună cu ceilalţi prizonieri, la Yali Kosku („Pavilionul mării”). Li s-a cerut să renunţe la credinţa ortodoxă strămoşească, pentru a fi graţiaţi, dar voievodul şi-a încurajat fiii sa fie statornici în credinţă, fiind singurul bun ce le-a mai rămas. Înfuriat, sultanul a poruncit sa fie tăiate mai întâi capetele celor patru copii ai voievodului, apoi cel al sfetnicului Ianache, crezând că astfel îi va înfrânge credinţa. Dar Brâncoveanu, îndurerat, şi-a făcut semnul Sfintei Cruci spunând: „Doamne, fie voia Ta!” şi a întins singur capul său călăului. Cele şase trupuri decapitate au fost aruncate în apele Bosforului, iar capetele purtate pe uliţele cetăţii.

6. Declarat mason de “găştile secrete”. Biserica: Brâncoveanu nu a fost mason

Domnia lungă şi prosperă, dar şi legăturile cu celelalte ţări europene i-au adus faima, printre “găştile secrete oculte” de mason. "Brâncoveanu, primul mason român?", titrau ziarele naţionale în 2007, citând o expunere a Marelui Maestru al Mării Loje Naţionale a României. 

“Dupa o scurta slujba de pomenire a masonilor decedati in ultimele secole, oficiata la troita din incinta Templului Istoric Masonic de pe strada Gramont, nr. 3, Viorel Danacu, Mare Maestru al Marii Loji Nationale a Romaniei, a citit invitatilor studiul facut de Centrul Regional de Studii Francmasonice Paris-Bucuresti, conform caruia primul mason roman a fost domnitorul Constantin Brancoveanu”, se arăta în evz.ro.

Într-un material redactat pe pagina de internet a Mănăstirii Petru Vodă, se arată, însă, că domnitorul nu a fost mason.  

“Lupta Sf. Mucenic Constantin Brîncoveanu pentru puritatea vieţii creştine şi a Ortodoxiei (prin tipărirea a zeci de cărţi bisericeşti, de la Sfintele Scripturi pînă la cele mai simple cărţi de învăţătură, prin întemeierea de şcoli ortodoxe unde se învăţa pe textele apostolice şi patristice, prin susţinerea unei puternice campanii anti-papistaşe şi anti-calvine/lutherane în întregul Răsărit ortodox, prin ctitorirea de mănăstiri şi biserici în tot spaţiul ortodox, prin întemeierea ultimului curent artistic ortodox românesc, numit artă brîncovenească de atunci pînă astăzi) ar fi fost suficiente pentru orice om cu bun simţ pentru a înţelege că Sfîntul Mucenic Constantin Brîncoveanu era un suflet foarte fierbinte pentru Hristos şi Biserică. Apostazia (gnostică/masonică, musulmană sau de orice fel ar fi fost) îi era cu totul străină, aşa cum a şi dovedit, cu propria sa viaţă, jertfită pentru Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos”. 

7. Anul 2014, declarat  “Anul Brâncoveanu”

Anul 2014 a fost declarat "Anul Brâncoveanu", pentru marcarea a 300 de ani de la martiriul Brâncovenilor. Ministerul Culturii a propus Guvernului declararea anului 2014 "Anul Brâncoveanu", având în vedere importanţa şi contribuţia majoră a domnitorului în istoria şi cultura naţională, precum şi faptul că în anul 2014 s-au împlinit 300 de ani de la martiriul lui Constantin Brâncoveanu şi a fiilor acestuia.  

8. În toatã domnia lui de un sfert de veac, ţara nu a cunoscut război

Până în anul 1709, Constantin Brâncoveanu a reuşit să menţină o politică echilibrată între Imperiul Otoman, căruia îi era vasal, şi Sfântul Imperiu Roman (Habsburgic), a cărui expansiune ajunsese până la hotarele Ţării Româneşti (după cucerirea Transilvaniei, recunoscută de Poarta Otomană prin tratatul de pace de la Karlowitz, din 1699).

În perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu, cultura românească a cunoscut o perioadă de înflorire, domnitorul fiind un fervent sprijinitor al culturii. În cei 26 de ani de domnie, Brâncoveanu s-a dovedit un gospodar desăvârşit şi bun administrator al avuţiilor ţării, instaurând o epocă de prosperitate şi de pace.

9. Doamna Marica Brâncoveanu, singura prahoveancă ajunsă pe tron

Doamnă Marica a fost fiica postelnicului Neagoe şi nepoata domnului Ţării Româneşti, Antonie din Popeşti. Ea s-a căsătorit, în 1674, cu marele dregător Constantin, unul dintre cei mai influenţi boieri din ţară, rudă cu marile familii Brâncoveanu şi Cantacuzino, care din anul 1688 a urcat pe tron. A sprijinit toate demersurile culturale iniţiate de către soţul ei, tipărirea de cărţi în limbile română, greacă, slavă şi chiar arabă, turcă sau georgiană, crearea unui stil arhitectural caracteristic epocii, care va purta numele domnitorului ctitor, dezvoltarea artelor decorative, ctitorirea de biserici şi mănăstiri (Bucureşti, Târgovişte, Hurezi, Mogoşoaia, Potlogi, Govora, Mamul, Filipeştii de Pădure, Măgureni sau Râmnicu Sărat). Marica Brâncoveanu a fost un bun administrator al fabuloasei averi a Brâncovenilor, ea organiza activitatea pe moşiile familiei şi controla marile sume de bani depuse în băncile din Viena, Veneţia sau Amsterdam.

10. Brâncoveanu a avut 11 copii

Domnul Ţării Româneşti a avut cu doamna Marica 11 copii: şapte fete (Stanca: 1676, Maria: 1678, Ilinca: 1682, Safta: 1686, Ancuţa: 1691, Bălaşa: 1693, Smaranda: 1696) şi patru băieţi (Constantin: 1683, Ştefan: 1685, Radu: 1690, Matei: 1698).