Unde se afla pădurea cu țepe a temutului Vlad Țepeș. Tactica prin care îl seca de puteri pe Mehmed II
0Producțiile cinematografice agită mai rar lumea istoricilor. Aceștia au știut dintotdeauna să separe imaginarul scenaristului de textul documentelor istorice. Cu toate acestea, cultura vizuală deține, mai ales în ultima vreme, o putere ce pare greu de controlat și care stârnește patimi nebănuite.
O pasiune particulară a stârnit în rândul românilor, dar mai ales între târgovișteni, „concitadinii“ lui Vlad Țepeș, serialul „Rise of Empires: Ottomans, Mehmed vs Vlad”, ce rulează pe platforma de streaming Netflix.
Nu sultanul a declanșat războiul, ci voievodul Țării Românești
„Scopul principal al campaniei sultanale din anul 1462 a fost schimbarea lui Vlad Țepeș de pe tronul Valahiei și înlocuirea sa cu Radu cel Frumos, fratele său. Acest lucru, cu puțîn efort și în condiții normale, ar fi putut fi dus la îndeplinire și fără declanșarea unui război.
Însă nu sultanul a declanșat războiul, ci voievodul Țării Românești, care se și pregătise în acest scop, consolidându-și puterea în plan intern prin eliminarea opoziției boierești, dar și prin edificarea unui sistem de apărare al țării bazat pe câteva cetăți și mai ales pe o armată bine pregătită și înarmată.
În cadrul acestui proces, Târgoviștea a jucat rolul de principal centru al puterii domnești, rol care a și consacrat în plan istoric orașul nostru. Cu alte cuvinte, Târgoviștea semnifică în acele vremuri opțiunea antiotomană și procreștină a domnilor Țării Românești. Pentru acest lucru, mulți dintre domni țării au plătit cu viața”, a declarat, pentru „Adevărul”, istoricul târgoviștean Petrică Florin, specialist în istoria medievală a orașului Târgoviște.
Campania din vara anului 1462 este, de fapt, drumul urmat de Mehmed II Fatih (Cuceritorul) spre Târgoviște, principala sa țintă, pentru că orașul reprezenta legitimitate în plan politic și o provocare în plan militar.
„Așa cum vom vedea, orașul fusese bine fortificat de domn în eventualitatea unui asediu. Mulți vor spune că fortificațiile Târgoviștei nu se comparau cu cele ale Constantinopolului, deci erau un obstacol peste care sultanul putea să treacă cu ușurință.
Însă, în acele vremuri, nu totul se reducea la ziduri și la apărare, în general.
Războiul înseamnă o luptă psihologică în primul rând, iar dacă vom analiza toate documentele privitoare la acest război vom constata că una dintre armele favorite ale lui Vlad Țepeș a fost tocmai teroarea, pe care o putea stârni și pe care chiar a răspândit-o cu ușurință în rândurile armatei otomane.
Cetatea de Scaun a Târgoviștei putea fi, dacă vreți, un fel de ultimă redută”, adaugă istoricul.
Războiul a început în iarna anilor 1461-1462
„Nu vom face o descriere a campaniei acum, mai ales că ea este cunoscută din scrierile mai multor istorici, specialiști ai problematicii domniei lui Vlad Țepeș, precum Ștefan Andreescu și Matei Cazacu.
Mărturisesc că, în legătură cu această campanie, m-a nedumerit o afirmație a ultimului istoric menționat, care spune că Mehmed II nu a asediat Târgoviștea pentru că, <poate, nu merita>. Această nedumerire s-a transformat într-o întrebare legitimă în plan istoric, pe care am încercat să o deslușesc.
Războiul a început în iarna anilor 1461-1462, când Vlad Țepeș distruge prin atacuri concomitente întreaga infrastructură militară a otomanilor aflată pe malul bulgăresc, inclusiv cetățile Giurgiu și Turnu. A urmat retragerea populației în zona montană, precum și distrugerea resurselor naturale (culturile de cereale, în special) din zonele pe unde teoretic urmă să treacă armata sultanului. În paralel, se duce o activitate diplomatică, fără succes însă, menită să-l atragă în conflict și pe tânărul rege al Ungariei, Matia Corvin”, adaugă istoricul Târgoviștei.
Scrierile cronicarilor bizantini Ducas și Laonikos Chalkokondyles sunt izvoare prețioase în descrierea acestei campanii, precum și cea aparținând lui Domenico Balbi, ambasadorul Veneției la Constantinopol.
Acesta din urmă trimitea un raport Serenissimei, în care preciza că în apropierea munților (în sensul că aceștia erau vizibili în zare, pentru că oastea otomană nu a ajuns așa aproape de Carpați), Dracula, cu 30.000 de oameni, a atacat în două rânduri tabăra sultanului, pricinuindu-i mari pagube, iar Mahomed îl lasă pe Radu, fratele lui Dracula, cu oaste „să ademenească cugetul valahilor”.
„Reconstituirea traseului campaniei indică faptul că pe 4 iunie sultanul se află la Nicopole – Turnu, iar după un traseu foarte istovitor, pe 17-18 iunie are loc atacul de noapte, loc sigur aflat la sud de Târgoviște (între Găești și Târgoviște, nu mai departe de 20 km sud de capitală). La 18-19 iunie sultanul se află la Târgoviște, la Buzău în 25-26 iunie și la Brăila în 29 iunie. După atacul de noapte, sultanul trece prin fața orașului.
Laonikos Chalkokondyles spune că sultanul a ajuns la orașul în care își avea Vlad reședința, Târgoviște. Acesta, trecând pe lângă oraș și nevăzând pe nimeni pe metereze, fără tunarii ce băteau asupra oștii sale, nu și-a ridicat acolo tabăra și nici n-a încercat să-l asedieze, ci a mers mai departe vreo 27 de stadii și i-a văzut pe ai săi trași în țeapă”, precizează istoricul Florin Petrică.
Unde se afla pădurea cu țepe
La aproximativ 5 kilometri de Târgoviște, pe drumul Brăilei (probabil în zona Nisipuri-Săcuieni, la un vad al Ialomiței) era pădurea de țepe.
Locul nu era ales întâmplător, era drum de călători, drumul cel mare al țării. Priveliștea era menită să terifieze, să înlăture orice tentativă de contestare a puterii domnului, iar reacția lui Mehmed II în fața pădurii de țepe rămâne una istorică.
De ce nu a cucerit Mehmed II Târgoviștea?
„Iată o întrebare care merită o atenție deosebită. Ținând cont de prezența lui Radu cel Frumos lângă sultan, este posibil că acesta să fi cruțat Scaunul Domnesc la rugămintea viitorului domn valah.
Noul domn nu ar fi avut nimic de câștigat în plan intern din arderea orașului, dimpotrivă. Pe de altă parte, sultanul ar fi arătat că este mărinimos și că, astfel, noul domn se bucură de toată încrederea să. Aceste explicații sunt speculative desigur.
Sigur este că Târgoviștea, în cazul unui atac, devenea un oraș sacrificat pe altarul războiului. Lăsarea porților deschise și salvele de tun provocatoare erau cu certitudine menite a atrage armata sultanului într-o luptă de guerilla pe străzile orașului, în spații mici, în care marea armată otomană nu se putea desfășura și nu își putea valorifica superioritatea”, mai spune istoricul târgoviștean.
Târgoviște, cetate importantă
„A fost tactică de război folosită (tot noaptea!) peste doar cinci ani, în 1467, la Baia, de Ștefan cel Mare, atunci când regele maghiar Matia Corvin era chiar să-și piardă viața în Moldova.
Oricum am privi lucrurile, sultanul a luat, totuși, o decizie cu totul neobișnuită, lăsând necucerită însăși reședința dușmanului.
Poate că, în realitate, orașul chiar era golit de oameni, iar salvele de tun erau doar menite a-l determina pe sultan să mai piardă ceva timp în interiorul țării, prin ridicarea taberei de asediu și astfel trupele muntene să capete un răgaz pentru organizare.
Cel mai important lucru este însă acela că orașul era privit în epocă că o cetate importantă, iar lucrările de apărare ale lui Vlad Țepeș, în condițiile în care îl provocase la război pe însuși cuceritorul Constantinopolului, trebuie să fi fost considerabile”, crede acesta.
Nu s-a întâmplat, însă, cum a vrut Țepeș
„Putem spune că sultanul își atinsese scopul politic chiar înaintea Târgoviștei, când Vlad își jucase cea mai bună carte a războiului și prin urmare se grăbea spre Brăila, unde ajunge pe 29 iunie, o navă ducându-l, fără glorie militară însă, la Adrianopole, apoi la Istanbul.
În orașul dunărean, Radu cel Frumos rămânea răbdător, însă, așteptând omagiul boierilor, care, în noul context, considerau războiul lui Țepeș nu doar pierdut, ci unul extrem de riscant pentru însăși existența țării.
Dacă Mehmed ÎI a plecat din Țara Românească fără o victorie militară clară, Radu cel Frumos a rămas pentru a câștiga un alt război, unul psihologic, acela al răbdării și diplomației”, adaugă istoricul din Târgoviște.
Războiul a avut o consecință importantă atât pentru istoria Târgoviștei, cât și pentru cea a Bucureștilor.
În acest final de război, în care Țepeș a luat drumul munților, iar Mehmed II - pe cea a apelor, Radu cel Frumos, care a rămas pe frontul de luptă, a câștigat.
„El este întemeietorul adevărat al Bucureștilor. În locul unde Vlad Țepeș a ridicat o cetate, el a ridicat o capitală. Într-adevăr, între anii 1462 - 1494 ascendentul politic al Porții asupra Valahiei s-a manifestat și prin obligativitatea domnilor munteni de a rezida mai mult timp în orașul de pe Dâmbovița, în detrimentul Târgoviștei”, conchide Florin Petrică.
Se încarcă comentariile...
