Târgovişte: Complexul Turistic şi de Nataţie, alt proiect european aflat în zodia incertitudinii. Termen prelungit de implementare: decembrie 2015

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Târgovişte a fost nevoită să recurgă la noi stratageme pentru a ţine pe linia de plutire proiectul european de construcţie a Complexului Turistic şi de Nataţie, realizat pe locul fostei Baze de Agrement Crizantema. Proiectul a fost întârziat, ba pentru că nu exista inginer de şantier, ba pentru că banca a refuzat să mai dea bani adminsitraţiei locale pentru cofinanţare.

Complexul de Nataţie şi Turism al municipiului Târgovişte a început în anul 2012. Este un proiect care este finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 şi are o valoare de 88 milioane lei, din care 50% contribuţie financiară nerambursabilă, 50% reprezintă contribuţie proprie a municipiului. 

Primarul interimar al Târgoviştei, Cristian Stan, a spus că a fost nevoie de o revizuire a proiectului tehnic pentru că o serie de lucrări nu au fost prinse în documentaţia iniţială, a fost nevoie şi de înlocuirea dirigintelui de şantier, iar ADR a aplicat o corecţie financiară de 5% pe procedura de achiziţie, sancţiune pe care primăria a reuşit să o anuleze, deocamdată, în instanţă, pentru că Ministerul Dezvoltării încă mai are drept de recurs. 

"Avem un contract de execuţie lucrări cu ordin de începere în data de 19 septembrie 2012, contractul ar fi trebuit să fie finalizat la nivelul lunii octombrie 2014. Din diferite motive, în momentul de faţă nu suntem decât la aproximativ 69%, ca şi stadiu fizic de execuţie. Mai avem şi un proiect tehnic revizuit cu lucrări în valoare de 9 milioane lei, din cauza necorelărilor care au existat în documentaţia tehnică. Pornind de la această finanţare deosebit de importantă, de la sarcina financiară care revine bugetului local, avem o altă dificultate şi anume asigurarea fondurilor necesare pentru contribuţia proprie. Am avut un contract de credit în derulare până la nivelul lunii octombrie 2014, pe perioada iniţială de derulare a proiectului, dar societatea bancară respectivă a refuzat continuarea raporturilor contractuale cu municipiul Târgovişte, astfel încât în momentul de faţă suntem în procedură de obţinere a unui alt credit, în vederea asigurării cotei noastre de participare la acest proiect. În momentul de faţă avem o datorie faţă de executantul lucrărilor de 4,3 milioane lei", a detaliat ieri în conferinţă de presă primarul interimar Cristian Stan.

Costuri enorme de întreţinere

Proiectul Complexului de Nataţie şi Turism prevede realizarea unui bazin de înot acoperit, construirea de ştranduri, terenuri de tenis şi de baschet, piste pentru role şi biciclete, amenajarea unui spaţiu destinat spectacolelor şi realizarea a 200 de locuri de parcare. Şefii executivului se tem, însă, că întreţinerea acestui obiectiv va fi o căciulă prea mare pentru Târgovişte, preconizându-se că ar fi nevoie de 10 milioane de lei lunar pentru plata facturilor.

Din capul locului, această investiţie mi se pare păguboasă pentru Târgovişte şi pentru târgovişteni. O să fie nişte costuri de întreţinere uriaşe. Nu văd cum am putea face noi un contract cu Federaţia de Nataţie să-i putem aduce aici, nu ştiu cum am putea acoperi aceste cheltuieli. Eu spun că un asemenea Complex nu era o prioritate”, a avertizat şi viceprimarul municipiului Târgovişte, Cosmin Bozieru. 

image

Complexul ar trebui să fie gata la 26 demebrie 2015, în caz contrar, administraţia locală ar putea primi corecţii financiare.

PE ACEEAŞI TEMĂ:

Primul Complex turistic de nataţie din sudul României se construieşte la Târgovişte

GALERIE FOTO O nouă atracţie turistică pe harta României: Complexul de Nataţie din Târgovişte, care va cuprinde şi un bazin olimpc

DEZVOLTARE: Credit pentru Complexul turistic de nataţie

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite