Şcoală de vară la Complexul Turistic de Nataţie, din Târgovişte, la doi ani de la inaugurare. Locaţia a fost vizitată de peste 160.000 de persoane până acum

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şcoală de Vară la Complexul Turistic de Nataţie
Şcoală de Vară la Complexul Turistic de Nataţie

Marţi, 7 august, la împlinirea a doi ani de la inaugurarea Complexului Turistic de Nataţie Târgovişte, autorităţile locale au dat startul „Şcolii de vară la Complex”, un program gratuit care se adresează elevilor din învăţământul primar, cu vârste cuprinse între 6 şi 10 ani.

În cei doi ani de activitate, Complexul a fost vizitat de peste 160.000 de persoane. De asemenea, încasările, în această perioadă, se ridică la 3 milioane de lei, anunţă primarul.

scoala de vara la complexul turistic

„Lucrul cel mai îmbucurător este că peste 4.000 de copii iau lecţii de înot la Complex şi cred c acest lucru spune totul despre importanţa acestei investiţii. Aşadar, la doi ani de la darea în folosinţă a Complexului, debutează şi un nou proiect. Este vorba de Şcoala de Vară. Este un proiect care va dura până pe 17 august. Noi sperăm ca asemenea proiecte să se desfăşoare în fiecare an şi pe parcursul anului să găsim tot mai multe modallităţi de pretecere a timpului liber. Această Şcoală de Vară este desfăşurată cu personal de la Complexul Turistic de Nataţie şi cu colaboratori, este gratuită pentru copii. În acest moment avem peste 90 de copii înscrişi şi sunt convins că va fi o activitate foarte bună”, a precizat Cristian Stan.

Investiţia de peste 20 de milioane de euro de la Complexul Turistic de Nataţie a fost gestionată de trei primari la nivelul admiistraţiei locale: Gabriel Boriga, Ciprian Prisăcaru (actual director al Complexului) şi Daniel Cristian Stan.

PROGRAMUL ŞCOLII DE VARĂ

Pentru înscrieri, puteţi apela numărul: 0757.093152

Ziua a 1-a – marţi, 7 august – Să ne cunoaştem!

Prezenţa copiilor, familiarizarea cu Complexul, prezentarea programului 

Mişcare în aer liber – înviorarea – se va face zilnic 

Turul exterior al Complexului 

Ziua a 2-a – miercuri, 8 august – Să fim activi! 

Turul interior al Complexului 

Kid”s aqua gym

Jocuri şi concursuri pe nisip 

scoala de vara la complexul turistic



Ziua a 3-a – joi, 9 august – Să fim sănătoşi!

Kid”s aqua gym – zona de ştrand 

Discuţii despre alimentaţia sănătoasă 

Ziua 4 – vineri, 10 august – Să fim HAPPY!

Jocuri, dansuri şi concursuri cu MASCOTA COMPLEXULUI 

Desene pe asfalt 

Ziua 5 – luni, 13 august – Să fim prieteni!

Fotbal / tenis 

Kid”s aqua gym – zona de ştrand 

Ziua 6 – marţi, 14 august – Să fim buni!

Baschet / tenis

Kid”s aqua gym – zona de ştrand 

scoala de vara la complexul turistic

Ziua 7 – miercuri, 15 august – Să fim ambiţioşi!

Concurs de cultură generală

Alergare uşoară în aer liber

Ziua 8 – joi, 16 august – Să râdem!

Plimbări cu role/biciclete

Concurs de glume

Ziua 9 – vineri, 17 august – Să ne distrăm!

Petrecere finală în apă 

Premierea participanţilor cu diplome 

Observaţii: 

- Programul se poate schimba în funcţie de condiţiile meteo 

- Pentru sporturile/activităţile care implică materiale suplimentare (rachete tenis, role, biciclete, pătură etc) şi vestimentaţie corespunzătoare (costum de baie, prosop, ţinută sport etc.), le asigură participanţii

- Copiii vor avea în fiecare zi un sandwich, apă, ghiozdan nominalizat pentru depozitare haine etc. (se va servi gustarea sub formă de picnic la iarbă verde) 

- Prezenţa părinţilor este opţională 

- Prezenţa zilnică se va face în faţa recepţiei bazinului la ora 9.00, la fel şi preluarea copiilor la ora 13.00.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite