Video Pompier rănit la Crevedia, revenit din Austria: „Mă întorc la muncă, e treabă de făcut“ VIDEO
0Primul pacient român, un pompier în vârstă de 28 de ani, din București, a ajuns acasă, după ce a primit tratament de specialitate într-un spital din Austria, după exploziile produse la Crevedia.

Radu S. a fost primit și de ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, căruia i-a transmis că doreşte să se recupereze complet și să revină la muncă.
Ambsasada Austriei a transmis că după o săptămână petrecută în Clinica Universitară din Graz, la secția de chirurgie plastică, sub coordonarea prof. univ. dr. Lars Kamolz, Radu a reușit să se refacă complet, pentru „a se întoarce, cât mai curând, la băieții lui, pompierii, care-l așteaptă la DMV - Detașamentul Mihai Vodă din București“.

„Am schimbat câteva cuvinte cu Radu S., de meserie pompier și de vocație salvator de suflete, primul pompier recuperat și repatriat din lotul Crevedia, dintre cei transferați în străinătate.
- Unde te întorci?
- La București, voiam de fapt la Bruxelles, pentru colegul meu, să mă vadă, contează mult.
- Regrete?
- A întrebat prima dată cum sunt eu. Asta am întrebat și eu, când m-am trezit. Luptă mare, să merg la ambulanță, sau să mă duc după el. El a vorbit cu tata prima dată. Ce face Radu? Regret că nu m-am întors după el, și m-au dus la ambulanță. Acum el e la Bruxelles, intubat.
- Mulțumit?
- Doctorii austrieci au fost extraordinari, asistentele și mai extraordinare, jos pălăria, condițiile… nu mă așteptam. A fost foarte bine. Foarte mulțumit. Doar că mai reci un pic, în sens bun. Serioși, foarte serioși.
- DSU, Floreasca?
- Aoleo, foarte mulțumit, de când am plecat de la incendiu, inclusiv echipajul SMURD, cel puțin în cazul meu, au acționat superb. Le mulțumesc tuturor. Foarte empatici. Primul bandaj, schimbat la Floreasca, pus de el. A apăsat de câte ori era nevoie. Primul salvator al salvatorului. Mi-a salvat practic fața.
- Ce urmează?
- Recuperare, să mă întorc la muncă, e treabă de făcut! Mi-au spus băieții că îmi duc lipsa la DMV!
- Muzica?
- O țin în loc de hobby, mă face să mă relaxez, ascult multă muzică, de la populară, la Rammstein, mă detașez… (ascultați-l, merită)”, a transmis Ambasada României în Austria.
În prezent, 11 pacienţi cu arsuri mai sunt trataţi în unităţi medicale din afara ţării - în Belgia (doi pacienţi), în Italia (doi pacienţi), în Austria (doi pacienţi), în Germania (patru pacienţi) şi în Norvegia (un pacient), în condiţiile în care la scurt timp după producerea exploziilor a fost activat Mecanismul european de protecţie civilă pentru transferul persoanelor rănite în exploziile de la Crevedia în unităţi medicale din străinătate.
Pacienţii trataţi în unităţi medicale din străinătate, precum şi cei trataţi în spitale din România pot fi însoţiţi de membri ai familiei. Aceştia vor primi sprijin financiar pentru a le putea fi alături răniţilor pe perioada spitalizării, potrivit deciziilor stabilite în şedinţa de Guvern din 31 august 2023.
Peste 50 de persoane, majoritatea pompieri, au fost rănite în urma exploziilor produse în 26 august 2023 la staţia GPL din Crevedia (Dâmbovița). Numărul celor care au decedat în urma deflagraţiilor a ajuns la cinci.