Oale medievale de gătit, descoperite într-o curte, în zona Liceului Economic din Târgoviște

0
Publicat:

Arheologii din Târgoviște continuă să scoată istoria la lumină. După mai multe zile de săpături într-o curte, în care au fost descoperite niște ruine ale unei clădiri vechi, au apărut alte obiecte vechi.

Oale medievale de gătit, descoperite în Târgoviște. FOTO Arheologie medievală în Târgoviște
Oale medievale de gătit, descoperite în Târgoviște. FOTO Arheologie medievală în Târgoviște

Arheologii spun că este vorba de oale medievale de gătit. Descoperirea a fost făcută în zona Liceului Economic din Târgoviște, iar obiectele ar data din secolul al XVI-lea.

Istoria inelelor sigilare medievale descoperite la Biserica Sfânta Vineri

Inelele sunt obiecte personale și decorative purtate, de obicei, ca simplă bijuterie. În cazul inelelor deținute de elitele din Țara Românească, acestea erau reprezentative pentru funcția deținută în cadrul reședinței domnești, lucru valabil peste tot în Europa evului mediu.

În perioada anilor 1967, 1968 şi 2018 au avut loc săpături arheologice la Curtea Domnească, în sectorul Bisericii Sfânta Vineri, în cadrul cărora au fost descoperite inele sigilare. Bijuteriile descoperite au fost conservate și expuse publicului la Muzeul de Istorie din Târgoviște.

Pecețile erau de mai multe tipuri și dimensiuni. Au diferite forme, rotunde, ovale, hexagonale, cu margine perlată sau liniară în interiorul căreia se înscrie legenda, gravată în negativ, redând numele boierului, de obicei cu caractere chirilice. Mai aveau modele modele heraldice precum arme, astre, cruci, semne grafice, animale, plante etc. Ca fostă reședință a Țării Românești, necropolele medievale și premoderne ale vechii cetăți de scaun-Târgoviște, parțial cercetate, indică numărul copleșitor al dregătorilor domnești rezidenți în oraș. Adunate, toate aceste inele concentrează în ele atât istoria orașului dar mai ales a țării”, spune Florin Petrică, unul dintre arheologii care au scos la lumină aceste nestemate vechi de sute de ani.

Sticlă din Târgoviștea medievală descoperită în interiorul Curții Domnești

Straturile de pământ din jurul Curții Domnești din Târgoviște continuă să le aducă surprize arheologilor care sapă în acea zonă. Istorii au scos la lumină mai multe bucăți de sticlă, semn că în zonă ar putea exista și alte obiecte de valoare.

Arheologii târgovișteni au descoperit bucăți de sticlă din Târgoviștea medievală (sec. XVI), fără vreo valoare anume, dar asta ar putea duce la alte descoperiri.

Cioburile aduc noroc. Este un borcan spart, găsit într-o groapă menajeră, nu e ceva spectaculos. Am descoperit sticlă în mai multe locuri, iar aspectul ăsta este important pentru istoria Târgoviștei”, spune istoricul Florin Petrică.

Târgovişte



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite