Investiţie: Se asfaltează Munţii Bucegi!

0
0
Se asfaltează munţii
Se asfaltează munţii

Consiliile Judeţene Dâmboviţa şi Prahova s-au asociat în vederea modernizării drumului judeţean care urcă până la Babele. Peste doi ani, turiştii vor putea ajunge cu orice tip de maşină în zonele Padina-Peştera şi Piatra Arsă-Babele. S-au alocat  27 de milioane de lei pentru asfaltare, realizare de poduri şi parapeţi de protecţie.

Autorităţile din Dâmboviţa şi Prahova au ajuns la concluzia că traseul ales pentru modernizare este deosebit de pitoresc şi îi pune pe iubitorii de munte în faţa unor peisaje magnifice. Mulţi consideră acest drum a fi un nou „Transfăgărăşan”. Calea de acces spre inima Bucegilor porneşte din DN 71, Bucureşti-Târgovişte-Sinaia, din zona Cota 1000. DJ 713 are o lungime totală de 16 km.

Sunt 9 km numai până la intersecţia de pe Şaua Dichiului. De aici, turistul are posibilitatea să-şi aleagă traseul. Fie coboară spre Padina-Peştera, fie urcă până la Babele.

„Din cei 9 km care sunt de la Cabana Cuibul Dorului până la Dichiu, sunt asfaltaţi până acum 4,8 km, într-un prim strat, urmând ca într-o lună de zile să fie finalizată întreaga lucrare de 9 km. Apoi, vom trece la al doilea strat. Totodată, se derulează lucrările de artă: reabilitarea podurilor şi podeţelor, colectarea torenţilor, construirea de parapeţi”, spune Florin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.

Se va amenaja şi un spaţiu modern de campare


Administraţia judeţului nostru a reuşit să includă în alte proiecte de reabilitare şi modernizare şi transonul de drum care face legătura între Şaua Dichiu şi Padina-Peştera. Se pun astfel bazele dezvoltării staţiunii montane care va găzdui în 2013 Festivalul Olimpic al Tineretului European.

De asemenea, se construiesc două cabane, la Dichiu şi Bolboci, plus un sediu Salvamont şi un spaţiu de campare, cu toate utilităţile, la Zănoaga. În zona Padina-Peştera vor fi dezvoltate pârtii de schi şi instalaţii de cablu: telescaun şi telegondolă.

image

Faptul că se asfaltează drumul este, după mine, cea mai mare realizare. Muntele va fi deschis să primească turişti. Degeaba sunt peisaje frumoase, dacă nu avem cum să ajungem la ele. Cu drumul făcut, o să începem să ne asemănăm cu Eleveţia. Eu urcam la Padina şi pe jos, dar nu sunt mulţi ca mine”, crede Eugen, un împătimit al muntelui.

Pentru a proteja drumul, Consiliul Judeţean Dâmboviţa a instituit deja restricţii de tonaj. Niciun autovehicul cu masa peste 7,5 tone nu are ce căuta pe traseul montan.

De asemenea, la finalul lucrărilor se va stabili şi o taxă de tranzit. Fondurile care se vor strânge vor fi folosite pentru întreţinerea infrastructurii rutiere montane.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe targoviste@adevarul.ro!

Târgovişte


Ultimele știri
Cele mai citite