Cine este femeia al cărei cadavru tranșat a fost descoperit pe câmp, lângă A1. „S-au găsit încă o mână și un picior”
0Cadavrul tranșat descoperit vineri, în Dâmbovița, pe un câmp de la marginea autostrăzii A1, de o echipă de muncitori, ar fi al unei femei care practica prostituția, spun surse din poliție, potrivit Stirileprotv.ro.
Anchetatorii încearcă acum să afle cine a ucis-o pe femeie și cum a ajuns cadavrul pe câmp.
Potrivit unor surse din poliție, victima ar fi o femeie de peste 30 de ani, care practica prostituția. Starea cadavrului arată că tânăra fost ucisă zilele trecute, iar anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca autorii să fie cei care o obligau să se prostitueze.
Femeia nu ar fi fost ucisă aici, iar suspectul/suspecții i-ar fi abandonat cadavrul într-o zonă considerată a fi izolată, la kilometrul 64 de pe Autostrada A1 București-Pitești. Pe acest traseu există, însă, și câteva camere de supraveghere, de la care polițiștii au ridicat acum imagini pe care le analizează.
Cadavrul a fost găsit de o echipă de muncitori
Descoperirea macabră a fost făcută de o echipă de muncitori care a oprit pe breteaua de ieșire a autostrăzii A1, în zona localității Olteni din Dâmbovița, ca să schimbe o butelie de gaz.
„Șoferul a observat un picior de om pe o arătură. Am mers până acolo și am zis: <<Bă, hai să mergem de aici, că într-adevăr e un picior>>. Ne-am băgat în mașină, am mers la poliție, am mers la fața locului, le-am arătat ce le-am spus dânșilor. După adidași, asta am constatat, că e o femeie, că era un picior mic”, a relatat unul dintre muncitori potrivit Stirileprotv.ro.
„Era într-un sac de folie, după un sac de rafie și peste erau puse crengi”
40 de criminaliști și alți polițiști de la Investigații Criminale au cercetat zona, folosind inclusiv câini de urmă. Surse din poliție spun că trupul era dezmembrat, iar bucăți din acesta au fost găsite la câteva zeci de metri distanță sub un pod. Au fost recuperate mai multe fragmentele osoase, împrăștiate cel mai probabil, de animale.
„Era într-un sac de folie, după un sac de rafie și peste erau puse crengi. Am primit informația că s-a găsit încă o mână și un picior. (Victima n.r) nu este de la noi. Din surse externe, ar putea fi din județul Argeș”, a declarat, pentru sursa citată, Iulian Costache, primarul comunei Uliești.
Cadavrul se află acum la la Institutul de Medicină Legală.
Amintim că, pe 16 februarie, cadavrul unei alte femei, în vârstă de 35 de ani, a fost găsit pe un câmp din extravilanul localității Bărbuceanu, județul Dâmbovița.