VIDEO Oraş din nordul ţării, sub o pătură de zăpadă în toiul verii. „De când sunt eu, n-am mai văzut aşa ceva. Ce prăpăd!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Stradă din Gura Humorului, acoperită cu zăpadă FOTO: judeţulsuceava.ro
Stradă din Gura Humorului, acoperită cu zăpadă FOTO: judeţulsuceava.ro

Peisaj hibernal în localitatea Gura Humorului, din judeţul Suceava, după o ploaie cu grindină, care a durat câteva zeci de minute. Vineri, 24 iulie, străzile oraşului-staţiune au fost acoperite cu un strat consistent de gheaţă. Localnicii spun că n-au mai văzut niciodată aşa ceva.

Vineri, 24 iulie, Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de vreme severă imediată pentru zona Gura Humorului, din judeţul Suceava,  valabilă până la ora 19:00. 

Ei bine, natura a fost mult mai capricioasă decât au crezut meteorologii. În oraşul aflat la o distanţă de 35  de km de municipiul Suceava a plouat foarte tare, a bătut gheaţa şi a fost vijelie.

După ce furtuna s-a oprit, localnicii au ieşit din case şi au văzut peisajul hibernal din inima verii. Străzile erau acoperite cu un strat consistent de gheaţă. La fel şi curţile oamenilor.

Humorenii puteau să întoarcă gheaţa cu lopata, atât de multă era.

Pompierii au fost solicitaţi să evacueze apa din opt curţi dar şi să degajeze carosabilul de copaci şi crengi puse la pământ de vijelie.

Furtuna a fost filmată de mai mulţi localnici. Vlad Ilaş a postat pe contul său de Facebook imagini video în care se vede cantitatea uriaşă de apă care a căzut din cer într-un timp destul de scurt. Practic a fost o rupere de nori deasupra oraşului. „De când sunt eu, n-am mai văzut aşa ceva. Ce prăpăd!”, a arătat bărbatul pe contul său de socializare.

Cu o seară înainte, şi în municipiul Suceava a fost o rupere de nori. A plouat cu putere, vizibilitatea a fost extrem de scăzută. A bătut grindina, vijelia a pus la pământ mai mulţi copaci. Din fericire nimeni nu a fost rănit.

Totuşi, cei care fac agricultură au fost extrem de afectaţi. Oamenii şi-au fotografiat grădinile şi au arătat pe Facebook dezastrul provocat de grindină.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite