Spitalul Suceava a devenit un punct de interes pentru ambasadele străine, în contextul crizei Rusia-Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

După vizita a doi oficiali ai Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti, alţi doi diplomaţi de la Ambasada Israelului în România au solicitat o întâlnire cu conducerea unităţii medicale. Spitalul Judeţean Suceava se află la nici 50 de kilometri distanţă de graniţa cu Ucraina.

Reprezentanţii Ambasadei Israelului la Bucureşti au transmis o adresă Spitalului Judeţean Suceava prin care solicită programarea unei întâlniri cu directorul medical pe tema dotărilor Unităţii de Primiri Urgenţe.

Întâlnirea va avea loc vineri, de la ora 10.00 şi face parte din categoria evenimentelor care nu sunt publice. Informaţia a fost confirmată de conducerea unităţii medicale.

Reporterul „Adevărul” a încercat să obţină mai multe date pe tema vizitei şi de la Ambasada Istraelului, însă reprezentanţii misiunii diplomatice au refuzat să facă declaraţii. 

Pe de altă parte, la începutul acestei săptămâni, doi reprezentanţi ai Ambsadei Marii Britanii la Bucureşti s-au prezentat la spital, fără o programare prealabilă, şi au cerut să poarte o discuţie neoficială tot cu directorul medical al spitalului. 

La fel ca omologii lor din Israel, şi englezii au vrut să viziteze Unitatea de Primiri Urgenţe şi au cerut informaţii despre aparatură şi medici, pe care puteau să le obţină fără să se deplaseze la Suceava, prin simpla accesare a site-ului unităţii medicale. 

Aceste vizite nu fac decât să alimenteze zvonurile intens vehiculate în ultima vreme, potrivit cărora în situaţia izbucnirii unui conflict armat între Ucraina şi Rusia, spitalul din Suceava ar putea deveni spitalul suport pentru tratarea răniţilor ucraineni. 

Totodată, în după-amiaza zilei de miercuri, 16 februarie, un elicopter al armatei americane a aterizat pe un câmp, la Siret, lângă graniţa cu Ucraina. În aparatul de zbor s-au urcat patru militari americani care anterior au verificat la pas frontiera de la Siret.  

Vă mai recomandăm:

Cât câştigă şefii de servicii din Primăria Focşani. Fondul de salarii s-a triplat în trei ani

Bugetul Focşaniului, votat la a treia încercare. Salarii diminuate cu 30% pentru funcţionarii din Primărie şi cu 50% la Poliţia Locală VIDEO

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite