Video Scandal în PNL Suceava: Gheorghe Flutur și-a ieșit din minți în fața lui Ion Lungu „Dumneata ai trecut peste mine și ai trădat partidul” VIDEO

0
Publicat:

Întrunirea liderilor PNL Suceava de la Gura Humorului, după alegerile locale de duminică a fost marcată de tensiuni. Mai multe voci au cerut excluderea primarului în funcție, Ion Lungu, iar Gheorghe Flutur, vicepreședintele PNL, a avut o ieșire vehementă la adresa sa. 

Surse din partid susțin că președintele Gheorghe Flutur și senatorul Dan Cadariu au fost printre cei care au susținut această poziție, în timp ce deputatul Ioan Balan și-a exprimat, de asemenea, dorința ca Lungu să fie exclus, relatează Monitorul de Suceava

Mai mult, Gheorghe Flutur, înfrânt în alegerile pentru președinția Consiliului Județean Suceava, a avut o reacție puternică la adresa lui Ion Lungu, primarul liberal al Sucevei, care a pierdut în fața candidatului PSD.

Nu mai accept! Domnu' Lungu, până aici. Dumneata ai trecut peste mine și ai trădat partidul", a spus Gheorghe Flutur în timp ce era aplaudat de ceilalți membrii din sala de ședința.

Principalul motiv invocat este acuzația de trădare, sugerându-se că Lungu ar fi încheiat un pact secret cu contracandidatul său, Vasile Râmbu, pentru a facilita victoria acestuia.

Cu atâta seninătate ți-ai permis să spui „da". Ți-am arătat cine sunt (...). Ai trădat partidul. Eu plec acasă. Faceţi-vă bine, dragii mei", a adăugat Gheorghe Flutur. 

Reamintim că, la alegerile locale din județul Suceava, Gheorghe Flutur, candidatul PNL pentru președinția Consiliului Județean, a pierdut în fața contracandidatului său de la PSD, Gheorghe Șoldan. În plus, la Primăria Suceava, noul primar va fi Vasile Râmbu (PSD), care a câștigat în fața liberalului Lucian Harșovschi.

Ion Lungu a negat vehement acuzațiile, susținând că este un susținător al valorilor liberale și că a jucat un rol important în aducerea lui Gheorghe Flutur în partid. În ciuda presiunii din partid, Lungu a afirmat că nu va părăsi PNL, scrie ziarul local.

În schimb, Gheorghe Flutur a fost susținut de liberali să rămână în fruntea partidului și să inițieze procedurile pentru excluderea lui Ion Lungu.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite