Şantajiştii care îi storceau de bani pe comercianţii din pasul Palma-Suceviţa, puşi în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Cei doi şantajişti care cerceau taxă de protecţie de la comercianţii din pasul Palma, judeţul Suceava, au fost eliberaţi din arest şi vor fi cercetaţi sub control judiciar.

Tribunalul Suceava a admis apelul celor doi bărbaţi acuzaţi că-i şantajau pe comercainţii din pasul Palma pentru a obţine taxe de protecţie. Magistraţii au înlocuit măsura arestului preventiv cu cea a controlului judiciar. Altfel spus, după o săptămână de stat după gratii, inculpaţii au fost eliberaţi.

Timp de mai bine de un an, comercianţii din pasul turistic Palma –Suceviţa (judeţul Suceava) au fost terorizaţi de patru indivizi din localitatea Ciumârna. 

Suspecţii le cereau bani proprietarilor de tonete, pe motiv că aceştia şi-ar fi desfăşurat activitatea comercială pe terenuri care le aparţineau presupuşilor şantajişti. 

În situaţia în care nu plăteau, tonetele comercianţilor erau vandalizate. Oamenii legii au arătat că în luna octombrie a anului trecut unul dintre comercianţi a fost atacat de patru indivizi cu cagule. 

Bătăuşii nu numai că i-au distrus bunurile, de la maşină, tonetă, până la frigidere, dar l-au şi lovit pe vânzător cu un par în cap şi peste umeri. 

Poliţiştii nu au precizat dacă autorii atacului de atunci sunt tot cei care cereau şi taxa de protecţie, însă au suspiciuni în acest sens.  

„Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, respectiv în comuna Vatra Moldoviţei, sat. Ciumârna, în parcarea din zona numită „Palma”, de pe partea stângă a D.N. 17 A, unde l-au identificat pe apelant (n.red victima sunase în prealabil la 112 ca să ceară ajutor). Acesta prezenta leziuni la nivelul capului şi a braţului stâng. Din discuţiile purtate cu victima s-a stabilit faptul că în timp ce se afla la rulota pe care o deţine în parcarea din locul numit „Palma” mai sus amintită, loc unde comercializează produse alimentare şi băuturi răcoritoare, a fost atacat de 4 persoane, care aveau feţele acoperite şi care au aruncat cu pietre în rulotă şi în autoutilitara, aparţinând persoanei vătămate, care era parcată lângă rulotă. 

Bărbatul de 46 ani a mai relatat faptul că persoanele care au aruncat cu pietre în rulotă şi în autoutilitară au continuat ulterior să lovească cu obiecte contondente, posibil pari din lemn, avariindu-le şi că au răsturnat şi distrus o parte din bunurile care se aflau lângă rulotă (frigider de răcoritoare, dozator de bere).

În momentul în care persoana vătămată a ieşit din rulotă, a fost lovit de către unul dintre atacatori”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Suceava.

Sătui să fie storşi de bani, comercianţii au anunţat Poliţia. În cursul zilei de sâmbătă, 8 ianuarie, cei patru indivizi au fost prinşi în flagrant, asupra lor găsindu-se 1.500 de lei şi 4.500 de euro.

„Dosarul instrumentat vizează fapte de şantaj comise în perioada 2021-2022 faţă de comercianţi din zona pasului turistic Palma - Suceviţa, care deţin tonete în zonă şi cărora bărbaţii din satul Ciumarna, comuna Vatra Moldoviţei le-au solicitat de-a lungul timpului sume de bani inducandu-le o stare de teamă”, a arătat Ionuţ Epureanu. 

Cei patru indivizi au fost audiaţi de poliţişti. Doi au stat 24 de ore în arest, iar ceilalţi doi au fost lăsaţi în libertate. 

„Ca urmare a adminstrării probatoriului a fost dispusă continuarea urmăririi penale faţă de un bărbat de 27 de ani din comuna Vatra Moldoviţei cu privire la săvârşirea infracţiunii de „şantaj”, (5 fapte) faptă prevăzută şi pedepsită de art. 207 alin. (1) şi (3) Cod penal şi faţă de un bărbat de 24 de ani din comuna Vatra Moldoviţei cu privire la săvârşirea infracţiunilor de „lovire sau alte violenţe”. (...) Faţă de cei doi bărbaţi de 24 şi 27 de ani a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, aceştia fiind încarceraţi în arestul IPJ Suceava”, se mai arată în comunicatul de presă transmis de poliţişti, la finele săptămânii trecute.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ultima zi de negocieri cu Rusia. „Trebuie să ne pregătim ca Moscova să opteze pentru confruntare“, spune şeful NATO. SUA pregătesc sancţiunile VIDEO

Doctoriţe reţinute pentru că au traficat certificate de vaccinare false. 120.000 de euro, descoperiţi la percheziţii

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite