Povestea stomatologului care le cântă pacienţilor: „Hobby-urile sunt iubiri sincere şi puternice“
0
Lucian Curelariu este stomatolog în Suceava şi membru al formaţiei Trupa 9. Cântă de când se ştie. A moştenit cele două mari pasiuni ale sale de la tatăl său, care este tot stomatolog şi cântă la acordeon. Tânărul ne-a mărturisit că se întâmplă uneori să fredoneze câte o piesă atunci când se află la cabinet şi le oferă consultaţii pacienţilor săi.
Lucian Curelariu este un stomatolog cu notorietate în Suceava. Unii îl cunosc de la televizor, pentru că a fost concurent la „Vocea României”, alţii i-au fost pacienţi la cabinetul de stomatolog sau l-au ascultat cântând alături de prietenii săi de la Trupa 9. Lucian a moştenit din familie cele două mari pasiuni ale sale. A devenit stomatolog pentru că l-a avut ca model pe tatăl său.
„Într-un fel am continuat o tradiţie pe ambele planuri. Tatăl meu este medic stomatolog, iar părinţii mei au cochetat amândoi cu muzica. Ei chiar s-au cunoscut la spectacole în timpul şcolii, tata cânta la acordeon şi mama la voce. Ţin minte că ascultam non-stop casetele alor mei, cu muzică de toate genurile, lucru care mi-a dezvoltat urechea în multe direcţii. La 7 ani învăţam deja să cânt la chitară la Clubul Elevilor, la 10 studiam orga la Şcoala Populară de Artă. Cu toate că părinţii mei au fost cei care m-au îndrumat spre cele două instrumente ca şi activităţi extraşcolare specifice vârstei, tot ei au fost cei care m-au sfătuit să urmez medicina ca profesie de bază. Tatăl meu fiind stomatolog, am ştiut dintotdeauna că voi urma şi eu această profesie”, ne-a spus Lucian.

Tânărul nu se poate abţine să nu fredoneze câte o melodie la cabinet. În plus, atunci când se deplasează cu Trupa 9 la spectacole, ajunge să le ofere consultaţii stomatologice cunoscuţilor înainte de concerte sau în timpul pauzelor.
„Am avut mereu dorinţa de a cânta pentru public. (...) Am format în facultate, la Iaşi, trupa de rock alternativ Rava, cu care am avut succes pe plan naţional, am scos două albume cu piese proprii si am concertat timp de 6 ani. Odată cu terminarea facultăţii a trebuit să mă întorc la cabinetul familiei în Suceava si Rava s-a destrămat. Bineinteles că a trebuit să continui să cânt şi m-am alăturat unui proiect care abia luase fiinţă în Suceava, şi anume Trupa 9”, ne-a mai spus tânărul.
El a arătat că Trupa 9 a fost concepută ca un proiect de coveruri şi a început să concerteze în cluburile locale.
„Proiectul a luat amploare, am început să diversificăm tot mai mult repertoriul şi să cântăm în tot mai multe oraşe din ţară. Deşi nu ne-am propus acest lucru. A fost o chestiune de timp până am ajuns să cântăm la evenimente private, aceasta devenind principala activitate a trupei. Însă cum gustul pentru compoziţie nu a dispărut niciodată, am început să lucrăm la o serie de piese proprii, din care am lansat deja un prim single, „Două amintiri”, iar acum suntem în pragul lansării celui de-al doilea”, a spus suceveanul.
Întrebat dacă ar fi pus să aleagă între cele două mari pasiuni ale sale, stomatologul ne-a spus că speră să nu fie pus vreodată în această situaţie. „Întotdeauna hobby-urile sunt iubiri mai sincere şi mai puternice. Îmi place să citez aici o vorba a marelui Cehov, care a fost şi el medic şi care spunea, referindu-se la cele două ocupaţii ale sale, „medicina mi-e soţie, literatura amantă”. E valabil şi în cazul meu, cu muzica”, a completat Lucian Curelariu.