Pădurarul bătut de mafia lemnului din Bucovina a fost prins de poliţie cu 5.500 de pachete de ţigări de contrabandă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Răzvan Cenuşă, pădurarul din comuna suceveană Moldoviţa care a apărut în reportajul realizat de jurnaliştii de la Recorder, în care se arată cum se fură legal din pădurile Bucovinei, a fost prins cu ţigări de contrabandă.

La mijlocul săptămânii trecute, un echipaj din cadrul Postului de Poliţie Moldova Suliţa care se deplasa pe DN 17A, pe raza comunei Sadova, a observat o maşină marca Seat, care circula pe direcţia Vatra Moldoviţei – Sadova.

Şoferul maşinii a intrat în panică atunci când i-a zărit pe poliţişti şi a virat brusc spre dreapta, pe drumul de acces către Pensiunea „Steaua Nordului” din Sadova.

Poliţiştii au pornit pe urmele vehiculului pe care l-au găsit parcat lângă pensiune, iar lângă maşină se aflau doi tineri. Este vorba despre Răzvan Ioan Cenuşă (29 de ani), din comuna din Vatra Moldoviţei şi Dumitru Bujuleac (19 ani), din comuna Moldoviţa.

Poliţiştii i-au întrebat pe cei doi ce transportă, iar ei au răspuns că în maşină sunt  nişte deşeuri lemnoase. Oamenii legii au verificat interiorul  autoutilitarei, ocazie cu care printre deşeurile de lemn au putut fi observate mai multe colete voluminoase cu ţigări de contrabandă.

Autoutilitara a fost dusă la sediul Poliţiei din Câmpulung Moldovenesc, unde poliţiştii au verificat toate compartimentele interioare şi au descoperit astfel că printre deşeuri erau ascunse 5.518 pachete de ţigări ASHIMA şi PULL, de provenienţă extracomunitară, toate fiind netimbrate. Marfa, în valoare de aproximativ 72.000 de lei, a fost confiscată, iar autoturismul, în valoare de 9.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei.

Răzvan Ioan Cenuşă şi Dumitru Bujuleac au fost reţinuţi pentru 24 de ore sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „contrabandă calificată”, iar ulterior au fost plasaţi sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

În luna octombrie a anului trecut, activistul de mediu Tiberiu Boşutar, din comuna suceveană Moldoviţa, a scris pe site-ul său, legeacodrului.ro că pădurarul Răzvan Cenuşă, care a apărut într-un reportaj realizat de jurnaliştii de la Recorder, a fost bătut crunt de hoţii de lemne. În reportaj se arată cum se scoate legal din pădure lemnul doborât în mod ilegal.

Pădurarul apare în material începând cu minutul 13:58 şi devine ironic atunci când i se cer explicaţii cu privire la cauza pentru care a fost marcat un copac sănătos pentru a fi tăiat. Scena se desfăşoară în pădure, chiar în timpul unui control pe care-l fac inspectorii Gărzii Forestiere Suceava, care au fost chemaţi la faţa locului de jurnaliştii de la Recorder. Iată dialogul dintre cei implicaţi: 

- Mihai Nacu, inspector Garda Forestieră Suceava: Ce-i cu marca?

- Răzvan Cenuşă, pădurar: E marcat

- Mihai Nacu, inspector Garda Forestieră Suceava:E marcat, dar am verificat acolo şi uite că...

- Răzvan Cenuşă, pădurar: Păi, uitaţi, se văd numerele. Aţi făcut poză să vă uitaţi?

- Recorder: Ce avea arborele ăsta?

- Răzvan Cenuşă, pădurar: Ori era în curs de uscare, ori era ciocănit de ciocănitori

- Recorder:De ciocănitori?

- Răzvan Cenuşă, pădurar: Da, da, da uscat în partea de sus.

În urma reportajului, organele abilitate au început să facă controale mai serioase la Moldoviţa. Şeful de Ocol de la Moldoviţa, George Zlei, a fost chemat la Bucureşti şi ulterior şi-a dat demisia. Surse neoficiale susţin că una dintre firmele de exploatare a lemnului a primit o amendă de 40.000 de lei. Ei bine, socrul proprietarului acestei firme s-ar fi răzbunat pe pădurar şi l-ar fi lovit cu pumnul în plină figură. În fotografiile publicate de Dumitru Boşutar se vede cum pădurarul era plin de sânge.

Suceava

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite