Medicul român care l-a avut pacient pe Superman. Cum a ajuns să-l ajute pe celebrul Christopher Reeves

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Oana Şlemco
FOTO: Oana Şlemco

Suceveanca Cristina Sadowsky este profesor asociat în Medicină Fizică şi Reabilitare la Johns Hopkins School of Medicine şi director clinic al Centrului internaţional pentru leziuni ale măduvei spinării la Institutul Kennedy Krieger din Baltimore, al doilea ca performanţă în clasamentele din SUA.

Cristina Sadowsky este unul dintre acei români care prin ambiţie, perseverenţă şi multă muncă, au reuşit să facă performanţă departe de casă, în SUA. 

Sucevenca este absolventă a prestigiosului Colegiu Naţional „Ştefan cel Mare” şi a Facultăţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. Este unicul copil al părinţilor săi, un om iubit, încurajat şi sprijinit să facă ce-i place.

În studenţie s-a îndrăgostit de un cetăţean american, coleg de facultate, s-a căsătorit şi a plecat împreună cu acesta în America. 

Astăzi mărturiseşte că nu ar fi plecat atât de departe de casă dacă părinţii săi nu ar fi fost de acord cu decizia ei. În noiembrie, Cristina Sadowsky a revenit la Suceava, unde nu a mai fost din 2019 din cauza pandemiei, ca să-şi sărbătoarească mama ajunsă la venerabila vârstă de 82 de ani. 

Sucevenca a povestit pentru presa locală că deşi este plecată de mai bine de trei decenii a încercat să revină la Suceava o dată pe an ca să-şi viziteze părinţii, iar atunci când nu a reuşit a avut grijă să se întâlnească cu aceştia în spaţiul virtual, sâmbătă, între orele 8.00 – 10.00.

În SUA,  românca crescută în comunism, unde trebuia să se înarmeze cu răbdare dacă voia să cumpere o pâine sau o sticlă de lapte, stând la cozi infernale, s-a adaptat într-o lună. Aşa cum a spus, s-a obişnuit repede cu binele, deşi şocul cultural a fost destul de mare. Inclusiv decizia achiziţiei unei maşini i-a dat bătăi de cap, pentru că era pusă pentru prima dată în viaţa ei să aleagă un model de autoturism, altul decât celebra Dacia 1310.

Cristina Sadowsky locuieşte de 17 ani în Boltimore, are doi băieţi, unul de 27 de ani, specialist în construirea parcurilor fotovoltaice şi unul de 23 de ani care lucrează în domeniul IT.

Ea a început ca medic internist, iar apoi s-a specializat în medicină reabilitativă, în medicină de coloană vertebrală.

Astăzi este profesor asociat în Medicină Fizică şi Reabilitare la Johns Hopkins School of Medicine şi director clinic al Centrului internaţional pentru leziuni ale măduvei spinării la Institutul Kennedy Krieger din Baltimore SUA. Este vorba despre un Centru în care sunt îngrijiţi pacienţi, copii şi adulţi cu paralizie legată de măduva spinării. Este construit pe filozofia restaurării funcţionale.„Nu este rău pentru o fată plecată din Suceava”, a glumit medicul. 

„Eu lucrez cu oameni cu paralizie, probabil că aici, în România, cel mai cunoscut pacient al meu a fost Christopher Reeves, Superman. Am publicat cazul lui în revista Lanset, în 2000. A fost un caz deosebit care a schimbat cultura înţelegerii paraliziei. Până la acest caz toată lumea a crezut că paralizia este ireversibilă. Tot încă nu putem să o vindecăm 100%, dar putem să schimbăm treptat ce s-a întâmplat. A fost pacientul meu printr-o conjunctură. Am lucrat la o unitate de paralizie foarte bună de la Washington University, departamentul de neurologie. Un coleg făcea cercetarea pe animale. Eu am devenit partenera lui, am preluat cercetarea de la animal, până la cercetarea umană. Christopher a fost întotdeauna interesat de ştiinţă şi a venit după ce a citit manuscrisele pe care le-am publicat. A venit şi a spus, hei, puteţi să faceţi ceva şi pentru mine? Şi am putut”, a spus sucevenca.

Cristina Sadowsky nu a considerat că a tratat o celebritate, ci un om, ca toţi oamenii.

Christopher Reeves a fost primul actor care a interpretat rolul lui „Superman”. În mai 1995, în timp ce filma, a căzut de pe un cal şi a rămas paralizat de la brâu în jos.  

Vă recomandăm şi:

Medic despre alimentaţia în pandemie: „Nu există soluţii miraculoase, pastile şi alimente minune”

Avertismentul unui medic despre dependenţa de internet: Părinţii să apeleze la specialişti şi să nu facă experimente pe copii

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite