Când va fi supusă expertizei psihiatrice mama suspectată că şi-ar fi ucis trei bebeluşi. Femeia este internată în spital

0
Publicat:
Ultima actualizare:

A fost stabilită ziua în care se va face expertiza psihiatrică a mamei din satul Poiana Negrii, comuna Dorna Candrenilor, judeţul Suceava, care şi-ar fi ucis trei bebeluşi. Ana Pardău este internată în Spitalul de la Vatra Dornei, unde se recuperează după cea mai recentă naştere.

Expertiza femeii de 37 de ani, din Dorna Candrenilor, judeţul Suceava, suspectată că şi-ar fi ucis trei bebeluşi, a fost programată pentru marţi, 20 august. Până atunci, Ana Pardău va sta internată în Spitalul din Vatra Dornei, unde se recuperează în urma celei mai recente naşteri.

În lipsa evaluării psihiatrice, anchetatorii nu pot să o pună sub acuzare pe femeia care a îngrozit o ţară întreagă, după ce a povestit cu o seninătate ieşită din comun că la sfârşitul săptămânii trecute a născut un băieţel, acasă, neasistată de medici, pe care l-ar fi băgat într-un sac menajer. Ulterior, Ana Pardău ar fi ascuns sacul într-o anexă a gospodăriei. 

Cu aceeaşi seninătate, ea a povestit şi că ar fi născut alţi doi  bebeluşi, pe care i-a îngropat în curtea casei sale. Anchetatorii au făcut săpături în curtea familiei din Poiana Negrii şi au descoperit oseminte ce par a fi umane. Probele au fost ridicate pentru a fi expertizate de către specialiştii IML.

Dacă se va constata că Ana Pardău nu are discernământ, atunci ea va fi internată într-o unitate medicală pentru tratarea afecţiunilor psihiatrice. Dacă se va constata că a avut discernământ în momentul comiterii faptelor, atunci va fi pusă sub acuzare pentru pruncucidere şi va fi prezentată în faţa unui judecător cu propunere de arestare preventivă.

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite