Bilionera va participa la „Survivor România”. Cum se pregăteşte artista pentru marea competiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Roton Music
FOTO: Roton Music

Otilia se numără printre cei 12 concurenţi din echipa Faimoşilor, de la „Survivor România” 2022, competiţie care se va difuza pe Pro TV din data de 16 ianuarie 2022.

Otilia „Bilionera” intră în lupta pentru marele premiu de 100.000 de euro, dar şi pentru titlul de „Survivor România”.

Artista este o fire optimistă, însă chiar şi aşa recunoaşte că această competiţie care se desfăşoară în Republica Dominicană îi provoacă unele temeri.

„O să încerc să fiu atentă şi, pe cât posibil, să nu mă accidentez. Cred că lucrurile se pot complica mult dacă mă rănesc şi chiar îmi doresc să ajut echipa, să fiu în cea mai bună formă a mea. Legat de micile temeri pe care le am acum, înainte de Survivor, cred că e normal să le am, la fel şi emoţiile. În general, lucrurile pe care nu le pot controla mă sperie puţin, iar aici mă refer la fenomene naturale. Sper să nu ne prindă vreun tsunami acolo. În rest, mi-ar mai fi frică să sar de la înălţime”, povesteşte Otilia, într-un mesaj pentru fanii ei.

„Mintea va susţine şi corpul fizic”

Artista se pregăteşte intens, atât mental, cât şi fizic. Otilia merge cât de des poate la sală, încercând să-şi obişnuiască corpul cu cât mai mult efort. Ea este de părere că psihicul este cel care va susţine corpul fizic, în momentele în care îi va fi cel mai greu.

„Pregătirea psihică este foarte importantă, este nevoie de caractere puternice şi de conştientizarea faptului că acolo orice se poate întâmpla. Cred, însă, că mentalul va susţine şi corpul fizic, atunci când îmi va fi cel mai greu. Am început să fac sport zilnic, îmi fac tratamente faciale, corporale şi încerc să nu mănânc până la amiază. Mă străduiesc să îmi creez tot felul de situaţii cât mai apropiate de mediul de la «Survivor», pentru că sunt conştientă că mă va ajuta mult această perioadă, pentru întreaga mea viaţă”, spune vedeta.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Record de furturi comise de un adolescent. A spart mai multe restaurante, o autorulotă şi un apartament

Metoda „ziarul”, ultima modalitate de furt pe litoral. Cum funcţionează

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite