Accident provocat de o șoferiță care, de beată ce era, nici nu a putut sufla în etilotest FOTO
0Femeia de 49 de ani, originară din Brodina, a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de un stâlp din beton, pe care l-a distrus.

Accidentul rutier s-a petrecut în localitatea suceveană Putna, pe DN 2H. Femeia mergea spre localitatea Bivolărie, când a scăpat autoturismul de sub control din cauza consumului de alcool.
Mașina a părăsit șoseaua și a intrat într-un stâlp de electricitate din beton. În urma impactului violent, stâlpul a fost rupt iar mașina distrusă.
La fața locului a intervenit o autospecială SMURD. Șoferița a primit îngrijiri și a fost monitorizată dar a refuzat transportul la spital.
Polițiștii care au efectuat măsurători au vrut să o testeze pe femeie cu etilotestul, numai că, la fața locului, aceasta nu a putut sufla în aparatul etilotest din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla.
Aceasta a fost condusă la sediul Poliției municipiului Rădăuți, unde s-a reușit testarea cu etilotestul, rezultatul fiind 1,43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, șoferița a fost dusă la spitalul din Rădăuți, unde, cu acordul ei scris, s-au prelevat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz polițiștii au întocmit dosar de urmărire penală pe numele șoferiței. Aceasta a rămas fără permis de conducere.
Este al treilea incident în trafic, din numai 48 de ore, în județul Suceava, în care este implicată o șoferiță în stare de ebrietate.
Vineri, la primele ore ale dimineții, o șoferiță de 21 de ani, în stare de ebrietate, a provocat accident rutier chiar pe bulevardul principal din municipiul Suceava.
Tânăra a intrat cu mașina în doi stâlpi de iluminat public și a ajuns rănită la spital.
În urma impactului violent, motorul vehiculului în care se aflau trei tinere, a sărit la câțiva metri distanță.
Șoferița, originară din municipiul Suceava avea o alcoolemie de 0,90 miligrame alcool pur în aerul expirat.