UPDATE Pericol pe şosele. DN2 C, închis din cauza poleiului, majoritatea drumurilor judeţene, impracticabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Drumuri acoperite de gheaţă FOTO Adevărul
Drumuri acoperite de gheaţă FOTO Adevărul

Două drumuri naţionale au fost închise în judeţul Ialomiţa din cauza poleiului, vineri dimineaţă, fenomen care pune în pericol traficul.

UPDATE.  Conform poliţiştilor, din cauza poleiului, majoritatea drumurilor judeţene sunt impracticabile

UPDATE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că din cauza vremii nefavorabile, traficul rutier pe DN2C este întrerupt total pe sectorul Amara – limita cu judeţul Buzău, în judeţul Ialomiţa.

De asemenea, traficul rutier pe DN2C şi DN1D s-a reluat, în condiţii de iarnă. De asemenea, restricţia de tonaj (7,5 tone) de pe DN2A a fost ridicată.

Restricţie de tonaj

Conform poliţiştilor, în judeţul Ialomiţa, din cauza poleiului de pe carosabil, sunt închise două drumuri naţionale: DN2C, pe tronsonul Amara – limita cu judeţul Buzău şi DN1D, pe tronsonul Urziceni – limita cu judeţul Buzău. Conform CNAIR, a fost ridicată restricţia de tonaj (7,5t) impusă din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, pe DN2A (Urziceni – limita cu judeţul Constanţa).

Recomandări pentru circulaţia pe un carosabil umed sau acoperit cu polei sau zăpadă:

1. Operatorii de transport ce deţin autovehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, au obligaţia legală de a monta pe roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, pe perioadele şi pe drumurile stabilite;

2. Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă temeinic despre condiţiile meteo şi starea drumurilor;

3. Circulaţi cu o viteză care să nu depăşească 30 km/h în localităţi sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheaţă, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;

4. Verificaţi şi folosiţi corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare cât şi cel de climatizare şi dezaburire, pentru a vedea şi a putea fi văzuţi în trafic. Reamintim că legislaţia rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităţilor şi în timpul zilei;

5. În zilele cu ploi, lapoviţă sau ninsoare, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz;

6. În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele dinainte pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

7. Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare. Totodată manifestaţi atenţie la depăşirea autovehiculelor de tonaj mare (autocamioane) care formează cureţi puternici, care vă pot afecta direcţia de deplasare sau de pe care pot cădea, în mers, cantităţi de apă, zăpadă sau gheaţă care vă pot distrage atenţia şi determina să efectuaţi anumite manevre bruşte ce pot conduce la evenimente nedorite.

Slobozia



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite